Categories: ActualitateUltima Ora

Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 20 iulie 2020

De la începutul monitorizării, şi până ieri, luni, 20 iulie, în judeţul Hunedoara 766 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 75 de persoane au decedat, iar 663 s-au vindecat. În carantină şi în izolare nu se mai află nici o persoană. În spital sunt internate 64 de persoane, iar 42 de persoane infectate au refuzat internarea.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile legilor în vigoare.
Până luni, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747de pacienţi vindecaţi şi 2.466 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 972 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.
Până duminică, 2.038 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 19.07.2020 (10:00) – 20.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese (şapte bărbaţi şi cinci femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Prahova, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Ilfov.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, un deces la categoria de vârstă 50-59 de ani, unu la categoria de vârstă 60-69 de ani, cinci decese la categoria de vârstă 70-79 de ani şi patru decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. Unsprezece dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 681 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 293 pacienţi. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 967.192 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.520 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 581.505 lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

2 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

2 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

2 ore ago

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

4 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

4 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

4 ore ago