ActualitateUltima Ora

Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 17 mai 2020

De la începutul monitorizării, şi până ieri, duminică, 17 mai, în judeţul Hunedoara 616 persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 66 de persoane au decedat, iar 470 s-au vindecat. În carantină se află 259 de persoane, iar 931 au ieşit din carantină. În izolare se află 254 de persoane şi 7.464 au ieşit din izolare.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Până duminică, 17 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.871 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.890 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 1.097 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş şi Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 167 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 205 pacienţi.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 13.055 de persoane. Alte 15.854 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 310.407 de teste. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura