ActualitateUltima Ora

Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 15 iunie 2020

De la începutul monitorizării, şi până ieri, luni, 15 iunie, în judeţul Hunedoara, 640 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 75 de persoane au decedat, iar 573 s-au vindecat. În carantină se află 41 de persoane, iar 1.201 au ieşit din carantină. În izolare se află 1.609 persoane şi 7.619 au ieşit din izolare. Internate în spital sunt cinci persoane.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Menţionăm că în aceste date statistice sunt incluse şi persoanele cu domiciliul în alte judeţe şi care au fost depistate pozitiv, au fost externate sau au decedat în judeţul Hunedoara. În raportările naţionale, referitoare la judeţul Hunedoara, nu sunt cuprinse şi cazurile prezentate mai sus, acestea fiind alocate judeţelor de reşedinţă.
Până luni, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.165 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.817 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 1.427 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş şi Olt, au decedat.
În intervalul 14.06.2020 (10:00) – 15.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (11 bărbaţi şi şase femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Iaşi, Olt, Maramureş, Mureş, Suceava, Tulcea şi Bucureşti.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, patru decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, cinci decese la categoria de vârstă 70-79 de ani şi patru decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 166 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 175 de pacienţi.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 1.331 de persoane. Alte 92.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 564.278 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.350 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, două infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 14 iunie, 88 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura