ActualitateUltima Ora

Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 15 iulie 2020

De la începutul monitorizării, şi până ieri, miercuri, 15 iulie, în judeţul Hunedoara 728 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 75 de persoane au decedat, iar 626 s-au vindecat. În carantină şi în izolare nu se mai află nici o persoană. În spital sunt internate 40 de persoane, iar 34 de persoane infectate au refuzat internarea.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Până ieri, miercuri, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.155 au fost externate, dintre care 22.049 de pacienţi vindecaţi şi 2.106 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 727 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.
Până miercuri, 1.952 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 14.07.2020 (10:00) – 15.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 de decese (15 bărbaţi şi 6 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Mehedinţi, Bucureşti, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman şi Timiş.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, două decese la categoria de vârstă 50-59 ani, patru decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi două decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 641 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 248 pacienţi. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 886.918 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.298 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 335.610 de lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura