ActualitateFlash

Situaţia de pe Autostrada Deva-Lugoj a fost discutată în şedinţa de guvern. Premierul Ludovic Orban a cerut sesizarea procurorilor

Mircea Crivăţ

Ieri, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că restricţiile de tonaj vor fi ridicate, începând de azi, joi, pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.

Secţiuni nerealizate la cele două loturi
„Astăzi, situaţia autostrăzii Lugoj-Deva se prezintă în felul următor (…): avem 66 de kilometri de autostradă, pe care se circulă fără restricţii, avem 21 de kilometri, în Lotul 3, pe care se circulă cu restricţii de viteză şi de tonaj, avem patru kilometri din Lotul 2 – muzeu în aer liber, care sunt finalizaţi în proporţie de 75%, dar nerecepţionaţi, şi avem nouă kilometri din Lotul 2 – celebra secţiune a urşilor, secţiunea E – nerealizaţi. Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările la această autostradă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi fără restricţii. Aşadar, domnule prim-ministru, vă informez că, începând de mâine, 28 mai 2020, CNAIR va ridica temporar restricţiile de tonaj pe tronsonul 3, pe cei 21 de kilometri dintre Holdea şi Ilia. (…) Am finalizat expertiza pentru calea de rulare, în continuare realizăm expertiza pentru structură şi terasamente, contractăm toate lucrările şi pentru drum şi pentru terasamente şi le executăm. Plata se va face din garanţia reţinută constructorului”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, în şedinţa de guvern.

Premierul intervine şi cere sancţiuni
Însă, în timpul discuţiilor, premierul a intervenit şi a cerut sesizarea procurorilor, pentru acest tronson de autostradă. ”Pentru măgăriile pe care le-au făcut ăştia pe Lotul 3 nu plăteşte nimeni? Sper că aţi făcut sesizare.(…) Acolo a fost, cu siguranţă, un aranjament între managementul companiei şi constructor, ca să rezilieze contractul fără temei legal, tocmai pentru ca să creeze posibilitatea companiei să câştige, pentru că acolo lucrurile sunt… sar în ochi. Lipsa de apărare… astea toate trebuie sancţionate, adică trebuie trimis către Parchet, după părerea mea. Ce s-a întâmplat acolo e de Parchet, acolo, după cum arată lucrurile, vă spun clar că totul e cusut cu aţă albă“, a spus Ludovic Orban, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern.
„Pe Lotul 3, este inadmisibil să ai cinci-şase recepţii parţiale perfecte, şi când ajungi la 98 % stadiu progres fizic, lucrările să nu mai fie în regulă, şi să reziliezi contractul”, l-a completat ministrul Transporturilor pe premierul Orban.

Nu şi-au apărat corect şansele
În acelaşi context, ministrul Transporturilor a adăugat că, în privinţa Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, actuala guvernare trebuie să se uite cu atenţie la ce s-a întâmplat în anul 2013.
„Pe 2 (Lotul 2 –n.n.), domnule prim-ministru, cred că anul 2013 este anul în care ar trebui să ne uităm cu atenţie ce s-a întâmplat, şi nu numai noi, şi instituţiile statului, ce s-a întâmplat cu acest lot. După ce s-a semnat contractul în octombrie, cu toate că Agenţia de Mediu i-a informat pe cei din compania de drumuri să nu semneze contractul pentru că este în derulare-evaluare, reevaluarea acordului de mediu şi emiterea unui nou acord de mediu revizuit faţă de cel iniţial din 2010, la o lună, în noiembrie, s-a dat ordinul de începere; pe 21 decembrie s-a permis accesul în şantier şi în 24 decembrie, la trei zile, s-a publicat avizul, acordul de mediu revizuit. Diferenţa între valoarea iniţială a contractului este de 560 de milioane de lei, valoare iniţială a contractului, iar suplimentările solicitate au fost de aproximativ 800 de milioane de lei, adică cu 140-150%. Am câştigat la Comisia de adjudecare a disputelor în 2017, pentru că lucrurile sunt foarte clare: nu poţi să suplimentezi valoarea unei lucrări cu 140-150%. Însă la Paris, la Curtea de Arbitraj de la Paris, am pierdut, pentru că statul român, prin instituţiile responsabile, în special Compania de Drumuri, nu şi-a apărat corect şansele. (…) Statul român nu a apelat la proba cu martori, în vreme ce reclamantul a depus sute de documente şi, în final, am aflat acum, pentru că anul trecut, în august, au rămas în pronunţare cei de la Curtea de Arbitraj şi s-au pronunţat acum, s-a publicat hotărârea în aprilie 2020“, a afirmat Lucian Bode, ministrul Transporturilor.
Reamintim că, la finalul lunii aprilie 2020, CNAIR a pierdut, la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, un proces cu Asocierea Salini Impregilo-Secol Spa, pentru care statul român va trebui să achite daune-interese asocierii de peste 232 de milioane de lei şi cheltuieli de judecată foarte mari. Mai exact, 2.069.291,30 lire sterine, 67.327,52 euro şi 3.020.270,24 lei.
Premierul Ludovic Orban a cerut un control, iar deciziile în defavoarea statului român să fie cuprinse în raport şi trimise procurorilor cu sesizare.

One thought on “Situaţia de pe Autostrada Deva-Lugoj a fost discutată în şedinţa de guvern. Premierul Ludovic Orban a cerut sesizarea procurorilor

  • Bună idee. Ar fi bine să fie sesizați procurorii și despre situația aberantă a singurului municipiu reședință de județ cu o singură ieșire la autostradă Deva. Pe tronsonul Sibiu-Nădlac sunt 4 reședințe de județ – Sibiu, Deva, Timișoara, Arad și 2 municipii Sebeș și Lugoj. Sebeșul are 3 ieșiri!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura