Categories: Actualitate

Sistemul informatic al CNAS merge bine doar noaptea

Natalia Bumbac

Nici după o săptămână, Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în care medicii sunt obligaţi să introducă datele privind serviciile pe care le oferă, nu este funcţional 100 la sută.
Ieri, de la primele ore ale dimineţii şi până în jurul orei 12.00, platforma informatică nu a funcţionat, situaţie care s-a regăsit şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Motiv pentru care angajaţii unităţii medicale au fost nevoiţi să „prindă” momentele în care SIUI pornea, aşteptând uneori şi până în miez de noapte. Spre exemplu, în noaptea de luni spre marţi, angajaţii de la departamentul de informatică al spitalului devean au stat până la trei noaptea pentru a transmite datele privind serviciile medicale oferite în prima zi a săptămânii în sistemul informatic al CNAS. Situaţie care s-a petrecut şi în alte zile, au arătat reprezentanţii spitalului devean. Mai grav de atât, până în 7 octombrie, medicii au fost puşi în dificultate, deoarece nu exista un comunicat oficial al CNAS în care să se confirme că sistemul nu este funcţional, astfel încât serviciile medicale să poată fi oferite pacienţilor fără a fi înregistrate concomitent în platforma informatică, acestea putând fi înregistrate în termen de 72 de ore. Pe lângă disconfortul şi pierderea de timp generate de problemele enumerate mai sus, există riscul ca spitalele să nu primească sumele de bani de la CNAS pentru ser-viciile oferite în intervalele în care SIUI nu funcţionează. Asta, pentru că medicii nu au posibilitatea să verifice cali-tatea de asigurat a pacienţilor, lucru care se poate face doar în baza cardului de sănătate şi a platformei informatice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…

o oră ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…

o oră ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

o oră ago

Au ajuns cu mașina în șanț

Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…

o oră ago

Ordine de protecție emise de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii au intervenit, în luna au­gust a.c., în 195 de cazuri de vio­lență domestică în…

o oră ago