Categories: ActualitateFlash

Sirenele de alarmare din Hunedoara au amuţit

Adriana Năstase

În municipiul Hunedoara, hoţii de metal nu se mai limitează doar la fierul furat din combinat, la capacele de canal sau la cablurile de telefonie.
Practic, aceştia au ajuns să fure tot ce înseamnă metal, neţinând cont că distrug instalaţii, pun în pericol viaţa unor oameni, produc pagube însemnate comunităţii. Aşa s-a ajuns ca mai mult de jumătate dintre sirenele de alarmare a populaţiei din municipiul Hunedoara să nu mai poată fi utilizate în varianta de comandă centralizată, folosită în cazul unor catastrofe, deoarece hoţii de metal au furat cablurile din cupru ce leagă echipamentele de sediul Primăriei, locul din care se dă alarma în asemenea situaţii.

Din 20, doar nouă pot intra în funcţiune
În acest moment, din cele 20 de sirene de alarmă, doar nouă echipamente pot intra în funcţiune simultan. Pentru celelalte 11, este nevoie de acţionare individuală, la fiecare bloc pe care sunt amplasate acestea, fiind pentru prima oară în ultimii 15 ani, când este semnalat un asemenea caz.
„Am efectuat un control pe linie de protecţie civilă în municipiul Hunedoara şi am constatat că există probleme pe linia sistemului de înştiinţare-alarmare. Sirenele au ca rol alarmarea populaţiei în situaţia producerii unui dezastru sau iminenţei producerii acestuia. În această situaţie, cele 20 de sirene ar trebui să funcţioneze centralizat, acţionate din sediul Primăriei. În prezent, din cele 20, funcţionează doar nouă, din cauza tăierii cablurilor”, a declarat colonelul Marin Draga, şeful Serviciului de Protecţie, Prevenire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei din cadrul ISU Hunedoara.

Amplasate pe cele mai înalte clădiri
Conducerea Primăriei Hunedoara a fost informată despre acest aspect, fiind luate primele măsuri pentru refacerea traseului de cabluri spre sediul instituţiei. Colonelul Marin Draga a menţionat că au fost stabilite termene pentru repunerea în funcţiune, cât mai repede, a sirenelor afectate de furtul cablurilor din cupru.
Sirenele de alarmare a populaţiei din municipiul Hunedoara au fost montate în urmă cu 40 de ani. Doar una singură dintre cele 20 de sirene a fost schimbată în acest timp cu un echipament modern, electronic, iar celelalte sunt de tipul electrodinamic, de mare putere. Acestea au fost amplasate în baza unui studiu de fezabilitate şi audibilitate pe clădiri dominante ale municipiului Hunedoara. La nivelul judeţului sunt instalate 181 de sirene de alarmare a populaţiei, din care 14 sunt electronice.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în această seară la o cabană din comuna Cârjiți

Echipajele de stingere au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar…

5 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, în această seară, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism aflat pe DN 7, între Deva și Simeria

La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…

21 de ore ago

Top 4 lucruri de știut despre plata taxelor la pariuri

Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…

23 de ore ago

Bulina albă

Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cer oamenilor să strân­gă cureaua, să a­chite dări astronomice iar ei încasează cu ze­ce mâini.…

24 de ore ago