Fara bascalie

Sincer… nu ştiu dacă mai merită…

Chiar mi-am pus problema – de ce merită ţara asta să ne agităm? Pe zi ce trece, deşi mi-am bazat editorialele pe lecturi şi opinii, să le spunem specializate, am realizat că devin mult prea pasional şi implicat.
Nu ştiu dacă mai merită această ţară să mă consum eu pentru ea – sunt mult prea insignifiant ca să conteze. Încet, ajung să mă raliez opiniei celorlalţi – şi aşa, nu putem face nimic! Sincer, m-am cam săturat să tot „iau poziţie” – în anii 90 împotriva mineriadelor, apoi împotriva lui Vadim Tudor, iar a mineriadelor, în 1999, mai târziu împotriva a ceea ce am crezut că este derapaj democratic, practicat de Adrian Năstase, iar acum, împotriva a ceea ce cred că este un alt derapaj democratic. În definitiv, convingerea mea este din ce în ce mai clară – România are talente, are capacitate, are oameni inteligenţi, dar nu-şi va reveni dintr-un fel de bălteală, recăzând cu poftă în plăcerea adulării unui tătuc, indiferent cum se numeşte el.
Ţara va avansa, cu viteze foarte mici, însă. Ceea ce ungurii au făcut în cinci ani, autostrăzi adică, România nu va face nici în 10. Mă uit cum totul stă acum în mâna UDMR – abili, funcţionează asemeni jocului de copii numit „moara” – poate unii ştiţi – şi-au făcut o moară din aia, zisă-n vânt, oricum se mută, tot se câştigă, adversarul este neputincios şi nu are de făcut decât un lucru – aşteaptă să piardă, cu agonia prelungită de cinismul celuilalt.
Acesta este şi motivul pentru care mi-am sfătuit fiica să plece din ţară, dacă o duce capul şi are ocazia. Sunt încă în România oameni care luptă – merită toată consideraţia. Am văzut, în ultimele zile, personaje ca Daniel Barbu, Cristian Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, chiar Emil Hurezeanu, care au avansat propuneri logice şi de bun simţ. Cine îi ia în considerare?
Sunt în oraşele mari – mai bine zis, sunt încă – oameni cu pregătire, cu expertiză, care încearcă să ne convingă (sau să se convingă) că există speranţă, avem toate şansele, vom prospera etc. Avem încă tineri care iau premii pe la olimpiade şi credem că învăţământul românesc este performant. Frunza pe roţi de 100.000 de euro nu ne-a adus mai mulţi turişti, dar avem brand de ţară. Noul ministru al Muncii realizează în sfârşit că avem un deficit de forţă de muncă şi vrea s-o suplimentăm cu tineri de la ţară. Normal… ăia şcoliţi de pe la oraşe pleacă… Încearcă unii să ne convingă cum că presa şi o parte din cei ce nu-l agreează pe Băsescu sunt doar nişte Cassandre…
Să dea Dumnezeu să fie aşa.

5 comentarii la „Sincer… nu ştiu dacă mai merită…

  • Inteleg, domnule Gruian, ca va erijati intr-un profet, asemeni Cassandrei, blestemata ca nimeni sa nu creada in profetiile ei. Cred ca e prea mult…Cassandra emitea profetii fara sa aiba idei preconcepute. Dumneavoastra le aveti. Si credeti ca ele reprezinta Adevarul Suprem. S-ar putea sa va inselati. Fara nicio intentie de a va jigni va citez dintr-un mare filozof care a spus ca „Numai prostii au certitudini”

  • Nu, domnule cum-v-o-chema… Nu am certitudini, tocmai de aceea doresc sa fie consultati oamenii inaintea oricaror legi importante pentru ei. Eu doresc legi adoptate fara Roberta Anastase, legea educatiei trecuta prin Parlament, regionalizare ca la carte, nu pe genunchii lui Basescu. Si doresc sa lase istoria in pace… Mai doresc ca dvs. sa puteti avea opinie si sa se tina cont de ea, sa aveti dreptul sa o rxprimati si sa fiti luat in considerare si de Rusanu, dar si de Basescu. Pana una-alta, Basescu are certitudini si noi suntem masa de manevra.
    Faceti efortul de a nu mai jigni cand nu aveti argumente. Violenta, spunea Isaac Asimov, este ultimul refugiu al incompetentilor. Nu mai ingrosati randul lor, sunt destui…Faceti efortul de a intelege ce cititi… va raspund pentru ca ati renuntat la limbajul care v-a consacrat acum doua zile, incalificabil. Sa auzim de bine…

  • Interesant ca citati dintr-un ateu declarat desi in editorialele dvs. faceti, uneori, apel la divinitate. Asta asa ca o paranteza. Asimov se referea strict la violenta fizica care si mie imi repugna. Dumneavoastra faceti referire la violenta de limbaj. Dar eu nu am facut altceva decat sa vorbesc „pe limba celor doi” …Ponta si Antonescu. Care, mai ales din postura de oameni ce se vad la conducerea tarii, folosesc un limbaj trivial ce nu le poate aduce decat voturile celor prosti…dar multi, vorba lui Lapusneanu. Intrebarea mea este daca merita…Atat.

  • Limba celor doi…? „Tiganca imputita” va spune ceva? Sau Basescu nu se pune, trivialitatea le este imputabila doar celor doi? Limbajul lui Basescu referitor la Regele Mihai, d-le domnitor Radu de la Afumati, nu va repugna? Dar limbajul dvs. de acum doua zile, se justifica…? Cu cate masuri judecati dvs.?

  • Cu multe. Cu masura opiniilor argumentate, a logicii elementare, a bunului-simt, a lipsei de ipocrizie…

    In privinta limbajului meu…Eu aplic Legea Talionului si asta pentru ca nu cred in „intorsul obrazului”. Prin urmare raspund unor persoane triviale cu trivialitati.
    Tiganca imputita ? Da…e un derapaj.
    Regele Mihai ? alt derapaj..Facut probabil cu buna stiinta. Antonescu e preferatul multora dintre romani. La fel ca si apelativul tiganca imputita..De altfel, discriminarea este un fenomen global. Si cu siguranta se va acutiza…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura