Simulare pentru reducerea posturilor din administrația publică locală cu 40 la sută

Prahova, Argeş şi Suceava ar fi judeţele cele mai afectate, în cazul în care numărul maxim de posturi admise în administraţia locală ar fi redus cu 40%, reiese dintr-o analiză făcută publică marţi de Guvern. Din analiză reises, cinic, că sunt și județe care pot angaja (Timiș, Vaslui, Olt, Ilfov sau Iași).

Cele mai afectate județe
Astfel, în cazul în care numărul maxim de posturi admise în administraţia locală ar fi redus cu 40%, ar fi disponibilizaţi 13.098 de angajaţi la nivel naţional (reprezentând 10% numărul total de posturi efectiv ocupate), scrie Stiripesurse.
Este vorba despre 1.655 de unităţi ad­ministrativ-teritoriale care ar trebui să reducă posturi (reprezentând 51% din numărul total de unităţi administrativ-teritoriale din ţară).
Judeţele cele mai afectate ar fi: Prahova (cu un număr total de 724 de posturi ocupate reduse), Argeş (649), Suceava (627) şi Mureş (513). La acestea s-ar adăuga Municipiul Bu­cureşti cu 709 posturi ocupate reduse.
Judeţele mai puţin afectate ar fi: Bihor (53 de posturi ocupate reduse), Tulcea (60).

Din punct de ve­dere pro­cen­tual, ju­de­ţele cele mai afectate ar fi: Galaţi (cu o reducere de 17% a pos­turilor o­cu­pate reduse din totalul pos­turilor o­cupate), Argeş (16%), Sălaj (16%), Mehedinţi (15%), Prahova (15%).
Judeţele mai puţin afectate ar fi Bihor (2%), Tulcea (4%), Arad (5%), Bacău (5%), Vaslui (5%).
În ce priveşte primăriile care ar trebui să reducă posturi, cele mai multe se află în judeţele: Buzău (69 de unităţi administrativ-teritoriale care ar trebui să reducă posturi), Prahova (68), Dolj (65), Iaşi (65), Dâmboviţa (62), Vrancea (62), Galaţi (61), Argeş (58), Mureş (56), potrivit Agerpres.
În județul Hunedoara, potrivit simulării făcute de premier, ar trebui tăiate peste 450 de posturi din administrația publică locală.

„Orice reducere mai mică de 30% nu are decât efecte marginale”
Premierul Ilie Bolojan a declarat marţi că o reducere cu 25% a numărului maxim de pos­turi aprobate la nivelul administraţiei publice locale ar avea efecte „aproape nule”, de­oarece ar fi vorba despre posturi vacante sau care nici măcar nu au fost înfiinţate.
Detaliind situaţia, el a explicat că adminis­traţia publică locală din România este dimen­sionată pe baza unui număr maxim de posturi, raportat la numărul de locuitori din fiecare unitate administrativ-teritorială. Pe de altă parte, în foarte multe localităţi din ţară primarii au stabilit organigrama mult sub numărul maxim posibil de angajaţi.
Astfel, în România, numărul maxim de pos­turi aprobate este de aproximativ 190.000. Prin organigrame, la nivelul autorităților lo­cale, au fost aprobate 164.000 de posturi. Dintre acestea 129.000 de posturi sunt efectiv ocupate, restul fiind vacante.
„Numărul posturilor neînfiinţate şi vacante din totalul posturilor prevăzut prin lege la mo­mentul de faţă este de aproximativ 61.000, sau 32%. Orice reducere mai mică de 30% nu are decât efecte marginale. O reducere de 25% faţă de normativul maxim ar însemna, în fapt, desfiinţări de posturi fictive (diferenţa dintre normativul maxim şi organigrame) şi de posturi vacante”, a informat Guvernul.

Lista neagră a lui Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a transmis, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Victoria, că o serie de primării nu își pot acoperi cheltuielile de personal și depind integral de bugetul de stat. Soluția propusă de prim-ministru este reducerea posturilor din administrația locală.
„Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zona de asistență socială. Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului riscăm ca tot ce încasăm suplimentar să se du­că pe acest cheltuieli de personal și să ne în­toarcem anul viitor în situația care suntem astăzi. Avem 7 miliarde de lei cheltuieli de per­sonal în 6 luni. E absolut necesară reforma”, a spus Bolojan.
Bolojan a precizat că există două direcții, fie se reduc cheltuielile și personalul, menținând actuala structură administrativă, fie, pe ter­men mediu, se va ajunge la o reorganizare te­ritorială și la desființarea unor unități ad­mi­nis­trative care nu se mai justifică din punct de vedere financiar.
Premierul a declarat că pachetul de re­formă administrativă are trei direcții:
– Creșterea capacității administrative și efi­cienței primăriilor – prin reducerea per­sonalului.
– Descentralizarea – pentru ca deciziile să fie luate mai aproape de cetățeni, iar patri­moniul nevalorificat de ministere să fie pus în slujba comunităților.
– Reorganizarea administrativă – măsură ce ar putea fi aplicată ulterior, în urma unui consens politic.
„Ori reducem aceste cheltuieli și putem funcționa pe actuala structură, dar cu mai puțini angajați, ori vom fi forțați să facem o reorganizare administrativă și să desființăm unități care nu se mai justifică datorită ra­portului dintre populație și costurile de func­ționare”, a avertizat Bolojan. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

13 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

13 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

15 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

18 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

18 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

18 ore ago