Categories: Comunitate

Simpozionul internaţional SESAM 2013

Magdalena Şerban

În perioada 23-25 octombrie 2013, la Hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu, INCD INSEMEX va organiza cea de-a VI-a ediţie a Simpozionului Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă-SESAM 2013. Evenimentul se va realiza cu sprijinul şi colaborarea Universităţii din Petroşani, a Inspecţiei Muncii şi sub auspiciile Ministerului Economiei şi Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Sesiunea de înscrieri s-a finalizat, fiind trimise spre participare 82 de lucrări ştiinţifice.
În premieră, Africa de Sud
„Sunt peste 60 de participanţi la simpozion, provenind din România – Universitatea din Petroşani, INCDPM Bucureşti, plus diferite companii, precum şi din ţări ca Rusia, Ucraina, Polonia, iar pentru prima dată, în acest an, avem un participant chiar din Africa de Sud. Unii dintre ei au propus şi câte două lucrări ştiinţifice. Comparativ cu anul 2011, avem mai mulţi participanţi. Evenimentul este organizat din doi în doi ani”, ne-a declarat dr. ing. Constantin Lupu (foto), directorul general al INCD INSEMEX.  Organizatorii au dat asigurări că pe parcursul manifestării, va fi pusă la dispoziţia participanţilor o microexpoziţie în cadrul căreia fiecare îşi va putea expune produse, rezultate ale cercetării sau invenţii.
Tematică impusă şi scopuri precise
Cei care au vizat participarea au trebuit să-şi canalizeze lucrările pe diferite teme impuse: ventilaţia minieră şi industrială, riscul profesional şi tehnologic pentru industria extractivă şi pentru alte industrii cu atmosfere explozive şi/sau toxice, precum şi aspecte ce ţin de explozivii de uz civil. Prin acest simpozion internaţional, se urmăreşte promovarea şi prezentarea rezultatelor cercetărilor, cunoaşterea celor mai noi realizări în domeniul tematicii stabilite, menţinerea contactului şi integrarea specialiştilor români în activităţile comunităţii ştiinţifice internaţionale, dar şi creşterea capacităţii de a oferi soluţii originale, identificarea şi prezentarea proiectelor de colaborare internaţională în domeniile respective.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

o zi ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

2 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

2 zile ago