Măsura a fost luată pentru faptele din dosarul în care este cercetat penal pentru mai multe infracţiuni economice, alături de alte 18 persoane. Decizia instanţei hunedorene nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Trebuie menţionat că Simota se află în penitenciar, unde are de executat o pedeapsă de doi ani închisoare din dosarul în care a fost judecat pentru acuzaţia de conflict de interese. Cu toate acestea, magistraţii au considerat oportună menţinerea măsurii arestului preventiv din prezentul dosar şi cea de arest la domiciliu din dosarul de crimă organizată, unde este cercetat alături de Cristian Litera.
Prin aceeaşi hotărâre de ieri, Tribunalul Hunedoara a decis menţinerea sub control judiciar a lui Mihai Andrei Grozea, Dorin Smădoi, Gheorghe Dragomir, Gheorghe Raul Pintilie, Ion Tocilă, Maria Mirela Simota, toţi şase fiind cercetaţi în dosarul de evaziune. Pentru alţi opt inculpaţi, este vorba de Mihaela Preda, Flavia Drăghici, Carmen Daniela Fage, Mărioara Căpâlnean, Corina Tiberia Bîrlad, Natalia Mariana Panduru, Mihaela Ramona Acs, Andrei Borca, instanţa a dispus revocarea controlului judiciar. (N.Bumbac)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…
View Comments
Sifonu de litera trebuia sa stea in puscarie. Simota nu e sifon. La puscarie cu teparul de litera.
Şi ce e de făcut pentru a-ţi construi o atitudine pozitivă? Simplu: exersează! Dacă atitudinea ta este proastă, vei avea rezultate proaste, iar dacă este bună, şi rezultatele ce le vei obţine vor fi bune. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:nicolae.lupsa@clicknet.ro