Categories: Eveniment

Simota lăsat pieton de polițiști

Afaceristul din Valea Jiului, Alin Simota, a călcat din nou pe bec, de data aceasta în calitate de conducător auto. A fost surprins de oamenii legii efectuând o depășire neregulametară, manevră care l-a lăsat fără permis de conducere o lună de zile. Simota se deplasa pe raza orașului Petrila.

”Pe fondul unei depășiri pe zona de acțiune a indicatorului «depășire interzisă», i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile și a fost sancționat contravențional. Incidentul s-a petrecut în orașul Petrila, măsurile fiind luate de polițiștii rutieri”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Alin Simota se află în libertate din 6 martie, dată la care a fost eliberat condiționat, după ce a ispășit două condamnări de doi ani și o lună de închisoare. Afaceristul a fost arestat în vara anului trecut pe Aeroportul Otopeni, la întoarcerea din Emiratele Arabe Unite unde fugise de la începutul anului 2016. Era dat în urmărire națională și internațională, pentru că s-a sustras de la executarea pedepsei cu închisoarea. Problemele penale ale lui Simota, însă, nu s-au încheiat aici. Afaceristul mai este judecat, în prezent, în alte patru dosare penale. Două dintre ele, în care este acuzat de constituire de grup infracţional organizat sunt pe rolul Tribunalului Hunedoara. Al treilea dosar în care este acuzat pentru infracţiuni de corupţie se judecă la Tribunalul Bacău, iar în a patra cauză, aflată pe rolul Judecătoriei Deva, este acuzat de fals în declaraţii. (Natalia Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca aceasta,,depasire neregulamentara" se intampla cand Simota era ,,in carti",militienii,de la agent la comandant,i-ar fi spus,slugarnic:nicio problema,sa traiti sefu!

  • sa intelegem ca daca depasim pe linie continua nu ramanem fara permis daca avem relatii?chiar nu inteleg de ce tie scarba?pt ca un tepar nenorocit sia pierdut permisul?simota nu e altceva decat un tepar unjeg de om care a facut mult rau oamenilor amarati si acum i se intorc ca asa e in viata hahahaha asa ca nuti mai fie scarba sa nu ti se aplece

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

15 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

15 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

16 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

16 ore ago