ActualitateFlash

Simota, de negăsit, după ce instanţa l-a trimis înapoi la puşcărie

03 SimotaNatalia Bumbac

După o lună de la eliberarea lui Alin Simota (foto) din spatele gratiilor, instanţa a hotărât că acesta trebuie să se întoarcă în puşcărie, pentru a continua executarea pedepsei de doi ani de închisoare. Mai exact, afaceristul din Valea Jiului a ajuns în libertate în baza unei decizii date de Judecătoria Deva în 14 decembrie 2015, deşi aceasta nu era definitivă. Procurorii au contestat acea hotărâre care a fost soluţionată, ieri, de Tribunalul Hunedoara.

Dat în urmărire internaţională
„Instanţa a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnat, a dispus arestarea şi încarcerarea acestuia, hotărârea fiind definitivă”, a transmis judecătorul Mihaela Timişan, preşedintele Tribunalului Hunedoara. După ce tribunalul a dat soluţia, aceasta a trebuit pusă în aplicare de îndată, fiind trimis mandat de arestare la poliţie, în baza căruia Simota trebuia dus la Penitenciarul Bârcea Mare. Doar că pe parcursul zilei de ieri, poliţiştii nu au reuşit să dea de urma afaceristului, acesta nefiind găsit la domiciliu. Prin urmare, oamenii legii au dispus căutarea lui Simota la nivel naţional. „Bărbatul nu a fost găsit de poliţişti la adresele la care a fost căutat, prin urmare, a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. Se fac demersuri pentru a fi dat în urmărire internaţională”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Trebuie menţionat că până la închiderea ediţiei, Simota era căutat în continuare de poliţişti, dar fără nici un rezultat.

Condamnat pentru conflict de interese
Afaceristul din Valea Jiului a fost eliberat din penitenciar după ce Judecătoria Deva a constatat că a executat pedeapsa de doi ani de închisoare la care a fost condamnat în aprilie 2015 pentru acuzaţia de conflict de interese. Instanţa a luat în calcul lunile petrecute în arest preventiv şi în arest la domiciliu, începând cu 11 iunie 2013 şi până în prezent. Condamnarea de doi ani de închisoare a primit-o deoarece în calitate de consilier judeţean a participat la adoptarea unei hotărâri a CJ Hunedoara pentru finanţarea unor lucrări la Spitalul din Deva, deşi era administratorul firmei respective. În acest fel, Alin Simota a obţinut, susţin anchetatorii, un folos patrimonial de aproximativ 260.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura