Simeria: Cum protejează consilierii locali penalii din primărie

Când aleșii locali fac totul pentru ei și nimic pentru cetățeni, situația trebuie să se schimbe! La Consiliul Local Simeria, lucrurile stau în acest fel de prea mult timp, iar prefectura nu face nimic. Asta, pentru că liberalii sunt cei care fac totul, dar totul, împotriva oamenilor.

Război total
Cu toate că salariile celor care lucrează la societatea Simprestutil, afla­tă în subor­dinea aleșilor locali din Simeria nu au fost achitate lunile trecute, deși lucră­rile pe care trebuia să le facă această societate, prin in­ter­mediul altor fir­me private, de casă, consilierii locali din Simeria nu l-au schim­bat din funcție, în 29 iunie, pe administratorul Simprestutil, Sorin Iancu (foto jos). Primarul Iulius Bedea (foto sus) a solicitat ca acesta să fie demis, dar, pentru că aleșii sunt în război total cu edilul șef, supărați că omul lor nu a câștigat în 2020 primăria, asistăm la o batjocură la adresa locuitorilor din oraș.

Bătaie de joc pe banii noștri
„Așa cum am promis, începând cu data de 01.07.2023 o firmă privată a preluat serviciile de îngrijire zone verzi de pe raza UAT Simeria, iar lucrările au demarat în forță. Am început cu satul Sântandrei și încercăm pe cât posibil să acoperim toate zonele cât mai repede cu putință. Cunosc această problemă, am semnalat-o de nenumărate ori domnului Sorin Iancu, administratorul Simprestutil, dar, din pă­cate, acesta a ales să nu facă nimic! În această situație nu am avut altă soluție decât aceea de a-i rezilia contractul cu Primăria Simeria. A fost o procedură care a necesitat ceva timp pentru că, așa cum știți, această firmă este a Consiliului Local Simeria. Practic, consilierii sunt cei care pot lua decizii în ceea ce-l privește pe domnul Iancu. Ce pot să vă spun este că, deși am solicitat demisia domnului Iancu, în ședința din data de 29.06.2023, consilierii locali au respins propunerea mea. Probabil acești consilieri cred că această bătaie de joc la adresa simerienilor pe care domnul Iancu o manifestă fără nici o jenă trebuie plătită cu un salariu destul de generos. Așa că au decis ca domnul Iancu să rămână în con­tinuare admi­nis­tratorul acestei societăți a Consiliului Local Simeria”, a spus edilul șef al Simeriei.
„Încerc să înțeleg lupta personală pe care din frustrare unii dintre consilierii locali o duc de ani buni cu mine. Ce nu pot înțelege însă este faptul că au ajuns să ducă această luptă la un nivel la care aduc prejudicii grave intereselor comunității. Vă asigur însă, că indiferent de îndârjirea cu care acești con­silieri duc această luptă per­sonală cu mine, voi continua cu aceiași îndârjire să apăr și să pro­movez interesele orașului Simeria”, a adău­gat Iulius Bedea, primarul orașului Simeria. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

8 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

8 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

8 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

8 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

9 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

9 ore ago