Magdalena Șerban
Spitalul General CF Simeria are un cabinet stomatologic ce dispune de dotări de ultimă generație, oferind nu doar un serviciu medical major, și anume radiologia dentară, ceea ce până nu demult părea doar un vis pentru locuitorii din zonă, ci pune la dispoziția pacienților tehnici noi de tratament.
Laserul, aliat în vindecarea rapidă
„Pacienții au toată gama de servicii de specialitate, într-un singur loc. La cabinet poate veni toată lumea, de la adulți la copii, însă există situații în care în ce privește copilașii, competențele sunt depășite. E, totuși, un cabinet de stomatologie generală. Există specialități de pedodonție, ortodonție, unde sunt medici specialiști, cu rezidențiat strict pe parte de copii. Pentru o urgență, extracție sau caz de forță majoră, suntem obligați să rezolvăm urgența. Dar în rest, e normal ca specialistul să rezolve doleanța medicală. Se pot face de la obturații, consult și până la extracții simple sau complicate, premolarizări, chisectomii, etc. Apoi, întâlnim situații de pacienți edentați mai vechi, care mai au restanți 2-3 dinți, iar creasta nu e egală, apărând tot felul de papiloame ce se pot rezeca, fie clasic – cu bisturiu și sutură, fie cu laserul. Am achiziționat un laser cu 3 lungimi de undă, care pe lângă faptul că ajută pe partea chirurgicală, e eficient la albiri dentare, afte bucale, pe fizioterapie la dureri de articulații temporo-mandibulare. E foarte complex și e ideal în mult mai multe afecțiuni decât clasicul bisturiu cu laser. Inclusiv pe parte de endodonție, unde sunt canale radiculare suprainfectate. După ce se face tratamentul mecanic al canalelor, se poate dezinfecta cu ansă cu laser, cu anumită undă specială pentru endodonție. Este total nedureros. Contribuie și la parte de estetică dentară, la albiri, etc. La ora actuală, suntem în discuții și contractare cu mai multe laboratoare de tehnică dentară pentru a face și lucrări protetice, în funcție de ce are nevoie pacientul. Vrem ca prețurile să fie accesibile pentru toată lumea. Nu putem face OZN-uri pe gratis, e clar, dar măcar încercăm să oferim ce e mai bun, la un preț cât mai jos posibil. Evident, și spitalul are de câștigat, orice leu în plus e binevenit. Trebuie să nu fie pe minus și să justifice investiția”, a subliniat managerul Spitalului General CF Simeria, medicul stomatolog Andrei Bolojan (medalion), cel care activeză la noul cabinet de profil.
Pregătiți cu toată tehnica
„Vreau să subliniez e că radiologia dentară e vitală, cariile, problemele de rădăcină, tumorile sau infecțiile fiind depistate și confirmate rapid. Cu ajutorul aparatului (CBCT) pe care îl avem putem realiza radiografii dentare 2D și 3D, de toate tipurile. CT-urile merg foarte bine pe implantologie sau tumori, chisturi, în momentul când apar probleme de natură endodontică. De asemenea, e ideal în patologiile anatomice, dacă e o deviere a nervului mandibular de la traiectul anatomic așa-zis normal, care iarăși ajută la implantologie, în măsurarea lungimei/grosimei osului, raportată la nervul respectiv. Dacă se ajunge cu implantul în nerv, poate genera tot felul de complicații. Ai un pacient pe scaun și apare o situație atipică, e mult mai simplu să îi fie făcută o radiografie și automat ai diagnosticul clar. Sunt tot felul de cazuri. Tomografia nu se face doar pe partea de Stomatologie, ci mai cuprinde tot segmentul ORL (căi aeriene, sinusuri, ureche), Chirurgie orală și maxilo-facială, Reumatologie (articulație temporo-mandibulară) și Neurologie, Ortopedie (coloană cervicală). Mai vreau să precizez că programul pentru Radiologie este de Luni până Vineri, în intervalul 8:00-12:00, cu programare la numărul de telefon 0755 171 499. La cabinet, programul este de la 8:00 la 12:00, de Luni până Vineri, cu programare la același număr de telefon”, a transmis managerul. Acesta a mai spus că se urmărește introducerea serviciului medical în contractul cu Casa de Sănătate, pentru a le oferi celor în cauză și facilitatea de a beneficia de gratuitate, în baza statutului de asigurat. Deocamdată, serviciile medicale dentare și radiografiile sunt contracost, dar și așa, tarifele practicate sunt de bun-simț.
Vorbesc gurile rele că un șef de instituție s-a trezit ieri că trebuie să elibereze…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru organizarea la Castelul Corvinilor a unui eveniment de excepție,…
A.N., din municipiul Deva Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de efectuare…
„Încă o dată ne-ați făcut de rușine!” – așa sună mesajul arogant și profund iresponsabil,…
Un sătean din comuna Rapoltu Mare riscă să ajungă în închisoare după ce și-a stâlcit…
Condamnatul se află în Penitenciarul Deva, unde execută o pedeapsă de trei ani și opt…