Şifonaţi rău

Volodia Macovei
Cu chiu, cu vai, cu lacrimi de crocodil, cu penibil cât cuprinde lumea românească, desprinsă de lumea normală, cu scrâşnete din dinţi, cu priviri lungi înfipte în pământ, s-a terminat şi cu gluma proastă a alianţei între social-democraţie şi liberalism. Acum, se împart reproşuri între tabere, se înroşesc microfoanele, obosesc ecranele TV de atâta suferinţă politică. De parcă s-a sfârşit lumea, când, în realitate, s-a pus în fapt un adevăr pe care îl ştia, dureros, toată lumea: USL nu a funcţionat nici o clipă, a fost doar o alianţă de conjunctură, rezultat al unui calcul greşit, care ar fi trebuit să dea, după calculele iniţiatorilor, putere pe viaţă unui grup format din cele mai mari partide din România.
Dacă, zilele trecute, spuneam că neamţul Klaus Iohannis şi-a pus obrazul pentru o utopie păguboasă şi va ieşi şifonat rău din toată povestea uselistă, marţi seara, văzându-i privirea posomorâtă de deasupra mesei, în timpul conferinţei nocturne de presă, m-am convins că intuiţia nu m-a înşelat. Se va întoarce, cam cu coada între picioare, la ale lui, cele pe care le face bine şi fără să se murdărească.
Mai şifonat decât el, însă, este acum Călin Popescu Tăriceanu, un liberal de cursă lungă ce a ieşit din PNL în mod absurd. La experienţa sa politică, nu m-aş fi aşteptat să acţioneze şi să reacţioneze cum a făcut-o, să o facă pe „gică-contra” într-o situaţie limpede, când PNL efectiv nu avea altă variantă de lucru, decât să iasă odată din USL, în speranţa că-şi va spăla din păcatele coabitării până la alegeri. În cazul lui Tăriceanu, recunosc, mă simt depăşit în înţelegere. Mă aşteptam să pregătească un puci intern, să încerce să-l pună pe Crin Antonescu la zid, să retrezească grupul său de susţinători, pe care credeam că-l mai are, dar nu mă aşteptam să-şi pună palma-n poponeaţă, să dea cu oiştea-n gard, să se gudure pe lângă Ponta şi, mai grav, să abandoneze PNL.
În aşa stare difuză a lucrurilor, pentru următoarele luni, mă aştept şi la alte surprize, dintre cele mai tulburătoare de raţiune şi simţire. Mă opresc, înainte de a spune câteva din ideile ce tocmai îmi aleargă prin minte.