Categories: Actualitate

Şi Termocentrala Mintia a „beneficiat” de extinctoare măsluite

Adriana Năstase

Potrivit celor de la ZiardeHunedoara, firma care a intrat în vizorul anchetatorilor, Fire&Rescue Services, pentru că ar fi măsluit echipamentele pentru stingerea incendiilor, are contract de pres­tări servicii cu Termocentrala Mintia. Contractul a fost semnat la sfârşitul lunii octombrie 2020.

Fost poliţist
„Au fost o singură dată şi au verificat la faţa locului şi au trimis la ei la sediu, la punctul de lucru din judeţ, aproximativ 100 de extinctoare, pe care le-au returnat”, a declarat Mircea Birău, directorul Termocentralei Mintia.
Valoarea contractului încheiat între termo­cen­trală şi societatea Fire&Rescue Services este de 18.000 de lei şi are o valabilitate de un an.
Firma Fire&Rescue Services are ca domeniu de activitate „lupta împotriva incendiilor şi prevenirea acestora”, fiind administrată de Gheorghe To­mescu, un fost poliţist din Cluj. La sfârşitul săptă­mânii trecute, poliţiştii şi procurorii au organizat percheziţii în 28 de judeţe, printre care şi judeţul Hunedoara, la sedii ale firmei, dar şi la beneficiarii serviciilor prestate de Fire&Rescue. Dosarul penal deschis în acest caz are ca obiect infracţiunile de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare a banilor, complicitate la spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Începând cu 2019, societatea a beneficiat de contracte cu instituţii publice şi private de interes naţional. Anchetatorii susţin că serviciile prestate de firma incriminată nu erau corespunzătoare.
Conform comunicatului transmis de Poliţia Română, gravitatea situaţiei este dată de numărul mare de instituţii esenţiale aveau contracte cu firma Fire&Rescue Sevices. Printre instituţiile care „beneficiau” de servicii de men­tenanţă şi verifi­care a echipamentelor de luptă împotriva in­cen­diilor se numără şcoli, spitale, unităţi militare, sta­ţii de alimentare cu carburant, companii de pro­ducere a energiei termice şi nucleare etc..

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

7 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

7 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

7 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

7 ore ago