Şi măruntu-i hăbăuc

Volodia Macovei

Din maldărul de tentative de a lumina cumva dreapta politică românească, nu ies la privit decât hăbăuceli. Nimic mai de Doamne-ajută! Parcă a intrat ceva molimă în toate formaţiunile care se tot declară de prin dreapta politicii, o dreaptă pe care, personal, nu o văd pe cale să se însănătoşească. Molima asta parcă le ia minţile tuturor, de nu se poate încropi nimic coerent, desluşit.

Devine din ce în ce mai clar că, în politica românească, domneşte nu numai confuzia valorilor, ci şi cea a doctrinelor, a apartenenţelor, a determinărilor. În acest moment, totul, pe zona declarată „de dreapta”, este tulbure, confuz, instabil, cu entropie în creştere.
Unde putem găsi explicaţia acestei neguri, altundeva decât în construcţia indivizilor care conduc, fac şi desfac politica românească? Nu avem altă explicaţie, decât aceea că întreaga clasă politică românească nu constituie nicicum entităţi descifrabile, având unitate, legături, rânduieli interne, ci este o adunare/adunătură de indivizi care îşi consideră şi reconsideră exclusiv poziţii şi interese proprii, orice tentativă de constituire în grup distinct fiind doar mecanism obligatoriu pentru satisfacerea necesităţilor individuale.
Astfel de adunare de indivizi este mai greu observabilă în zona social-democraţiei, unde bunele obişnuinţe organizatorice ale partidului unic de dinainte de 1989 s-au perpetuat. Acolo, obişnuinţele despre care aminteam, creează iluzia unităţii „de nezdruncinat”, hăbăuceala fiind ascunsă bine, în interior. În zona „dreptacilor” există, însă, o atât de periculoasă eterogenitate – cu intelectuali de marcă amestecaţi cu domniţe uşoare la vorbă (ca să fiu elegant!) şi semianalfabeţi înspăimântători -, încât orice încercare de a aşeza o structură ordonată este sortită eşecului.
Un exemplu care m-a întristat este cel al războiului debil iscat recent în Noua Republică, un partid mic, dar care promitea o abordare mai modernă, mai responsabilă, mai onorabilă a politicii. Or, acum, au răbufnit, cu violenţă, atâtea patimi deşănţate acolo, încât nu am altă soluţie decât să constat că nu e altceva decât aceeaşi disipare inutilă de energii ca în toată dreapta românească. Vae victis!