Comunitate

Şi la Crişcior s-au înmânat titluri cadastrale gratuite

Săptămâna trecută, a venit rândul comunităţii din Crişcior să-şi primească titlurile cadastrale gratuite. Acestea au fost înmânate de către Petru Lobonţ, directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Hunedoara şi primarul locului, Ovidiu Furdui (foto), unui număr de 128 de persoane care au beneficiat de procesul de intabulare gratuită a terenurilor.
După cum se ştie, conform Ordonanţei date de guvernanţi în 2016, primăriile au putut solicita finanţare pentru realizarea gratuită a cadastrului, ANCPI virând banii în conturile administraţiilor publice doar după recepţia lucrării şi deschiderea cărţilor funciare la finalizarea intabulării imobilelor. Crişciorul este a doua comună din judeţ unde s-au dat primele titluri de proprietate în urma acestei acţiuni.
„Oamenii sunt bucuroşi că s-a făcut acest pas, intrând în posesia tilturilor. Ca orice început, a fost mai greu până am demarat şi am văzut cum decurg lucrurile. Sper ca în anul acesta să mai rezolvăm cel puţin 500 de parcele”, a afirmat Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior. În ce priveşte faptul că mulţi colegi de breaslă s-au plâns că nu au reuşit să găsească firme de topografie interesate să execute lucrarea la tariful practicat şi stipulat de cadrul legal, Ovidiu Furdui spune că de multe ori trebuie pus piciorul în prag.  „Este ca şi când eşti alături de un om doar la bine, nu şi la greu. Au fost destule proiecte care au fost plătite la preţul pieţei şi atunci nimeni nu s-a plâns. Acum, astea sunt steagurile, cu astea defilăm. Eu, unul, le-am comunicat că trebuie să profităm de acest sprijin şi să facem un bine comunităţii”, adaugat primarul din Crişcior. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura