Un bărbat din Petroşani s-a gândit să-şi facă aprovizionarea cu lemn de foc pentru iarnă şi a luat o camionetă pentru a-şi duce lemnul acasă, deşi nu avea permis.
Poliţiştii Biroului Rutier din Petroşani l-au descoperit în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu. La controlul documentelor, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 49 de ani nu are permis de conducere, dar nici acte pe lemnul transportat. ”Acesta a transportat fără acte de provenienţă cantitatea de 2,72 mc material lemnos esenţă fag, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/ 2010, dispunându-se confiscarea materialului lemnos care a fost predat în custodie la Ocolul Silvic”, a informat IPJ Hunedoara. Pe numele bărbatului a fost deschis şi un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis. (M. Gânju)
Zvonurile din culisele unui partid au explodat, iar în tabăra purtătorilor de fanion galben-albastru e…
Dr. Daniel Angelescu din Deva Pentru că a stabilit un record mondial în oftalmologie, respectiv…
David S., din Vulcan Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru lipsire de libertate…
Peste 1.430 de infracțiuni din sfera violenței în familie au fost înregistrate în județul Hunedoara…
Un apel disperat zguduie comunitatea din Călan și pune sub semnul întrebării limitele umanității în…
Magdalena Șerban Baza materială a Liceului Tehnologic Agricol Alexandru Borza din Geoagiu continuă să se…