Și dascălii au ieșit în stradă. Cine urmează?

Câteva sute de angajați din Edu­cație, membri ai Federației Sindi­ca­telor Libere din Învățământ (FSLI) care reprezintă personalul nedidac­tic din școli, au protestat ieri, 14 de­cembrie, în fața Parlamentului, ce­rând salarii mai mari.
Principalele nemulțumiri ale per­so­nalului nedidactic sunt: neaplicarea legii salarizării în condițiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariați sunt cuprinse între 1.700 și 2.200 de lei, neacordarea sporului pen­tru condiții de muncă, de care beneficiază salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare, neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru, inexistența nor­mativelor de personal, nedecontarea navetei, neaplicarea unei indexări sa­lariale care să acopere rata inflației Acțiunea de protest din fața Palatului Parlamentului a făcut parte din seria protestelor din întreaga țară, care vor continua și zilele următoare, a trans­mis FSLI. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat urmărit internațional la solicitarea autorităților judiciare maghiare, depistat în trafic de polițiștii hunedoreni

Un hunedorean în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

24 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

24 de ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

24 de ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

24 de ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

24 de ore ago