Un bărbat din zona Brad a fost acuzat și trimis în judecată pentru lovire, după ce a luat la bătaie o tânără care avea o relație cu fiul lui.
Individul nu o considera potrivită pe fată pentru fiul lui, astfel că a agresat-o sperând să se despartă de odorul lui. Potrivit anchetei, tânăra lovită era angajată la un bar din Birtin, unde a venit tatăl băiatului cu care era avea o relație de prietenie. ”Inculpatul a intrat după tejgheaua barului și a lovit-o cu capul în față pe persoana vătămată, a tras-o de păr, a lovit-o cu pumnul, astfel că aceasta a căzut în poziție ghemuită. De jos a ridicat-o martora B.C., care declară că persoana vătămată a acuzat dureri la nivelul capului, a nasului”, se arată în dosar. Fata a avut nevoie de circa zece zile de îngrijiri medicale, conform certificatului eliberat de medicii legiști. Cel care ar fi trebuit să-i devină socru a recunoscut fapta în fața anchetatorilor, declarând că”a făcut-o în considerarea faptul că îi creează probleme în familie, având o relație de prietenie cu fiul său”. Deși a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, agresorul în vârstă de 56 de ani a scăpat de o pedeapsă după ce și-a convins ”nora” să-și retragă plângerea. În baza declarației dată de victimă, autentificată și depusă la dosar, judecătorii au constatat că trebuie să închidă dosarul. (M.Gânju)
Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…
V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mobilizând…
Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…