Categories: Actualitate

Şi-au riscat libertatea pentru dulciuri, tablouri şi jocuri de noroc

Livia Botici

Furau tot ce prindeau în mâini, iar apoi, încercau să vândă bunurile, pentru a face rost de bani. Din nefericire pentru ei, şmecheriile nu le-au mers mult timp, pentru că poliţiştii au reuşit să-i prindă şi, astfel, şapte hoţi din municipiul Orăştie s-au ales cu dosare penale.
 

Bande diferite, aceeaşi infracţiune
Primul tânăr, pe numele căruia oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală, are vârsta de 23 de ani şi este din municipiul Orăştie. Miercurea trecută, acesta a spart geamul unui chioşc alimentar, dintr-o unitate de învăţământ din localitate, de unde a furat toate dulciurile de pe rafturi, dar şi câţiva zeci de lei pe care i-a găsit în casierie. Alţi trei tineri, doi de 20 de ani şi unul în vârstă de 21 de ani, cu aceleaşi preocupări infracţionale, au fost prinşi de poliţişti, la scurt timp după ce au spart un apartament din Orăştie. Pe timp de noapte, tinerii au pătruns prin efracţie într-un apartament de pe strada Plantelor. Eii au furat toată aparatura electronică, mai multe tablouri şi haine, toate în valoare de 5.000 de lei. În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit să recupereze 60 la sută din prejudiciu.

Îşi jucau „prada” la aparate de noroc
Alţi trei tineri, tot din municipiul Orăştie, s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, deşi doi dintre ei sunt minori. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, ei au jefuit un bărbat, în vârstă de 60 de ani. Tinerii, unul de 15 ani, altul de 16 ani şi celălalt de 21 de ani, erau într-un bar din localitate, atunci când l-au observat, la o masă de lângă ei, pe un individ cu aer de om cu bani. Profitând de neatenţia viitoarei victime, şuţii au reuşit să-i fure omului o geantă. Cu toate că se aşteptau probabil să găsească numai vreo câteva sute de lei, hoţii au avut surpriza să constate că au dat peste o adevărată comoară, pentru că acolo erau 15.000 de lei. Până să reuşească poliţiştii să dea de urma celor trei tineri, aceştia, fericiţi pentru „averea” descoperită, au cheltuit o mare parte din bani pe jocuri de noroc, mâncare şi băutură. Când au fost prinşi, hoţii mai aveau asupra lor doar suma de 4.800 de lei. Nici unul dintre cei şapte hunedoreni prinşi că au încălcat legea nu au fost arestaţi, fiind cercetaţi în stare de libertate, pentru furt calificat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

3 ore ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

3 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

3 ore ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

3 ore ago

Atunci când este emisă o avertizare sau atenționare meteorologică, fiecare culoare transmite un nivel diferit de risc pentru populație.

COD GALBEN Fii atent! Sunt prognozate fenomene meteo care pot deveni periculoase pentru anumite activități.…

3 ore ago

Spitalul din Orăștie are un Compartiment de Microbiologie Medicală modern

Magdalena Șerban Compartimentul de microbiologie me­dicală este pilonul central al diag­nos­ticului bolilor in­fec­țioase. Rolul său…

6 ore ago