Doi locatari ai unui bloc din Aninoasa se luptă de ani de zile în instanță, după ce unul dintre ei a demolat un coș de fum al imobilului pentru a-și extinde sufrageria. Doar că ”modernizarea” are și costuri, pentru că vecinul său a folosit în continuare soba pentru a-și încălzi locuința iar fumul, în lipsa coșului, a ajuns în apartamentul reclamantului.
Conflict
Primăria a arătat că blocul este prevăzut din construcție cu coș pentru fum, iar locatarul afectat a desființat coșul pentru a-și mări sufrageria. Vecinul de deasupra folosește coșul, dar fumul în amestec cu vapori se întoarce în horn și în locuința celui care a dărâmat coșul. Disputa dintre cei doi este departe de a se încheia, iar dosarul a ajuns acum și la Judecătoria Hațeg, localitate unde reclamantul are acum domiciliu. Instanța a constatat conflictul negativ de competență între Judecătoria Petroșani și Judecătoria Hațeg, a suspendat judecarea cauzei până când tribunalul va decide cine trebuie să soluționeze dosarul. (M.Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…