Fără internaţionalii-jucători-antrenori Robert Lupu şi Robert Matei, lidera Ligii I la futsal, Autobergamo Deva, a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei României. Gruparea „vişinie” a fost învinsă, acasă, cu scorul de 2-7 (1-1), de „comando-ul” de spanioli de la Spicom Sfântu Gheorghe.
Au rezistat doar o repriză
Cu doar doi dintre cei patru „grei” ai echipei pe parchet, Autobergamo s-a dovedit o copie ştearsă a echipei care a terminat pe primul loc sezonul regulat în Liga I. Internaţionalii Cristi Matei şi Vlad Iancu (portar) s-au străduit să-şi asume rolul de lideri şi să coordoneze echipa, dar eforturile lor au dat roade doar până în minutul 24. Linia a doua a echipei devene a ţinut steagul sus în prima repriză, care s-a încheiat la egalitate, 1-1, după golurile semnate de Sanchez în minutul 19 şi Moţ (foto) în minutul 20. Cei 300 de spectatori prezenţi în tribune au crezut că vor asista chiar la o minune, după ce Ţiglar (24) a marcat golul de 2-1, finalizând o combinaţie cu Macingo şi Cristi Matei (24). Realitatea i-a trezit însă din visare pe suporterii deveni după doar cinci minute, întrucât „comando-ul” de spanioli al celor de la Sfântu Gheorghe a reuşit o serie de şase goluri consecutive. Duque (29) a egalat după o fază la care devenii au avut ghinion, iar apoi Autobergamo a picat complet. Morales a înscris pentru 2-3 din lovitură liberă (31), iar apoi Redondo (32) a majorat diferenţa la 2-4. Pe final, Autobergamo a jucat în sistem 5-0 şi a plătit acest risc prin încasarea a încă trei goluri semnate de Sanchez (35 şi 38) şi Kanyo (39). Rămâne ca gruparea deveană să-şi îmbunătăţească imaginea în play-off, unde obiectivul este calificarea în finală şi eventual, câştigarea titlului de campioană.
Autobergamo Deva – Spicom Sfântu Gheorghe 2-7 (1-1)
Au marcat: Moţ (19), Ţiglar (24) / Sanchez (19, 35, 38), Duque (29), Morales (31), Redondo (32), Kanyo (39).
Autobergamo: Iancu (cpt.), Cărămălău – Cr. Matei, A. Moţ, Macingo, Popescu, A. Paul, Ţiglar, Macingo, Drăgoiu. Antrenor: Robert Lupu
Spicom: Grigoraş (cpt), Kisyorgy – Sanchez, Redondo, Morales, Duque, Janko, Kanyo, Mate, Ticalo, Bujdozo, Bende. Antrenor: Attila Farkaş.
Arbitri: Gabriel Gherman (Bucureşti), Septimiu Burtescu (Târgovişte).
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…