Eveniment

Şi-a pus laţul de gât şi s-a aruncat pe geam

Cristina Ghenea

Un bătrân de 81 de ani, din Petroşani, a fost găsit ieri dimineaţă spânzurat, atârnând pe faţada blocului în care locuia.
Potrivit poliţiştilor, bătrânul suferea de mai multe boli şi locuia singur, în cartierul Dimitrov din Petroşani. Pentru că puterile îl lăsaseră aproape de tot, ginerele său, care locuieşte în acelaşi bloc, dar pe altă scară, îl vizita de trei ori pe zi, pentru a-i pregăti masa. „Avea o singură fiică, de asemenea, bolnavă şi ea. De aceea, se pare că singurul care avea grijă de bătrân era ginerele său, cel care l-a şi găsit spânzurat pe faţada exterioară a blocului. Victima a folosit o cordelină. A legat-o de mânerul ferestrei, şi-a pus laţul de gât, după care s-a aruncat de la etaj“, a declarat comisarul Liviu Stoica, şeful Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Petroşani. Acesta a mai adăugat că în locuinţa bărbatului nu a fost găsit nici un bilet de adio, însă nu există suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni, întrucât uşa apartamentului era încuiată pe dinăuntru, iar lucrurile erau neatinse.
Pentru coborârea trupului neînsufleţit, poliţiştii au cerut ajutorul pompierilor militari, întrucât cadavrul atârna la aproape doi metri deasupra solului.

One thought on “Şi-a pus laţul de gât şi s-a aruncat pe geam

  • Aavut curaj sa se spanzure la anii lui ,multi au grija de nepoti .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura