Categories: EvenimentFlash

Şi-a înscenat furtul ATV-urilor

Nicoleta Popa

 Rămas fără bani pentru plata ratelor de leasing la două ATV-uri, în valoare de 7.000 de euro, un bărbat de 42 de ani din Deva le-a declarat furate, sperând astfel că va lua banii de pe asigurarea CASCO.
Potrivit deveanului, hoţii au tăiat lacătul de la uşa garajului cu un cleşte special. În urma cercetărilor, oamenii legii au ajuns la concluzia că nu a fost vorba de furt şi că „păgubitul” a vândut unul dintre ATV-uri în urmă cu un an, pentru suma de 1.500 de euro. Celălalt a fost găsit într-un garaj care aparţinea tot hunedoreanului. Potrivit poliţiştilor, acesta s-a stricat şi bărbatul nu a mai avut bani ca să îl repare, aşa că l-a declarat furat.

Dosar penal pentru fals în declaraţii
„În timpul audierii, „partea vătămată”, care a devenit între timp din acuzator acuzat, a recunoscut că şi-a înscenat furtul, întrucât nu a mai avut resurse economice pentru a-şi plăti ratele de leasing şi spera să beneficieze de contravaloarea asigurării CASCO. În locul asigurării pentru furt, deveanul s-a ales cu un dosar de cercetare penală, pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Cazul nu este singular în judeţul Hunedoara, oamenii legii bănuind că şi alte persoane au reclamat furtul propriilor autovehicule, în special a unor maşini de lux, pentru a încasa poliţele de asigurare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • de ce nu dati si numele autorului, ar fi bine de stiut pt cei care ar fi dorit sau eventual au deja colaborari cu respectivul

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago