Poliţiştii din Petroşani au fost sesizaţi că o femeie este bătută în plină stradă,
„În cel mai scurt timp, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a aplanat conflictul. Poliţiştii au stabilit că femeia, în vârstă de 31 de ani, a fost lovită de fostul concubin, un tânăr de 29 de ani. Acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-a manifestat violent faţă femeie, pe care a lovit-o şi i-a spart luneta autoturismului, cu o piatră”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Agresorul trebuie să răspundă în faţa anchetatorilor pentru mai multe infracţiuni, respectiv violenţă în familie şi distrugere. Dacă va fi găsit vinovat, individul ar putea ajunge după gratii. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…