Condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, un recidivist din municipiul Hunedoara a fost obligat să achite despăgubiri de peste 5.000 de lei.
Acesta a bătut un alt bărbat în timpul unei altercații, care a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale într-un spital din Sibiu. Clinica a cerut vinovatului să achite spitalizarea victimei, adică peste 5.000 de lei, însă recidivistul n-a făcut acest lucru. În aceste condiții, Serviciul de Probațiune Hunedoara a solicitat Judecătoriei Hunedoara revocarea suspendării executării pedepsei. Recidivistul în vârstă de 46 de ani a replicat în fața instanței de judecată că are șase copii și venituri mici, așa că n-a putut să achite despăgubirile. A cerut însă o păsuire pentru a da în tranșe banii, dar n-a făcut acest lucru. Tot în fața magistraților, hunedoreanul a susținut că nu poate merge la închisoare pentru că are o familie numeroasă de întreținut, dar răspunsul instanței a fost unul prompt. (M. Gânju)
Magdalena Șerban Seceta prelungită provoacă scăderea drastică a debitelor izvoarelor și fântânilor deoarece lipsa ploilor…
Magdalena Șerban O nouă investiție s-a pus în practică în municipiul Orăștie. Aici, din fonduri…
· Blocul 12 de pe strada Împăratul Traian a fost modernizat printr-un proiect finanțat prin…
Colegii noștri, plutonier Curtean-Kristof Petru Cristian, de la ISU Hunedoara, Detașamentul de pompieri Petroșani și…
Circ la post din regiunea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tupeul să-și…
Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…