Sport

Show total, victorie cu emoţii

11 x 2 autobergamo cityusCele mai bune echipe de futsal din România, Autobergamo Deva şi City’us Târgu Mureş, au combinat spectacolul cu adrenalina eliminărilor în derbiul Ligii I, disputat de Ziua Naţională a României, în Sala Sporturilor din Deva. Campioana s-a impus cu 5-4 (4-1), deşi a tremurat pe final, când a fost salvată de bară, şi a sărbătorit victoria cu o horă încinsă la încheierea partidei. Meciul a contat pentru etapa a XIII-a (prima a returului) şi a consemnat menţinerea campioanei în fotoliul de lideră.
Lipsită de contribuţia celui mai bun jucător al său şi al naţionalei tricolore, Florin Matei, care e accidentat, Autobergamo Deva a început ezitant. City’Us a profitat şi a deschis scorul prin Cosmin Gherman (10’), care a transformat un penalti. A fost prima dată când oaspeţii au reuşit să-l învingă pe portarul campionilor, Vlad Iancu, care parase numeroase alte ocazii ale adversarilor. Treptat-treptat, campioana şi-a limpezit jocul şi a devenit tot mai „echipă” şi mai periculoasă. Firesc a venit golul egalizator, marcat de Florin Ignat (min. 14) printr-o execuţie pretenţioasă, „scăriţă” peste portar. Ce a urmat până la pauză a fost de vis pentru campioni şi de coşmar pentru City’Us. Devenii au marcat trei goluri consecutive prin Andrei Muntean (16’), Adi Moţ (17’) şi Cristi Matei (18’), ultimul din lovitură de penalitate, în vreme ce oaspeţii au ratat inclusiv o lovitură de penalitate prin Dobre, scorul la pauză fiind 4-1.
Campioana a fost la putere şi în debutul reprizei secunde, întrucât Cristi Matei (min. 21) a dus scorul la 5-1, cu un vole superb, în urma unei faze fixe. La acest scor, Ignat a încasat al doilea galben şi a fost eliminat, iar vicecampioana a lăsat deoparte orice precauţie şi s-a năpustit în ofensivă. În superioritate numerică, Mimi Stoica (min. 30) a marcat golul de 4-2 şi a dat tonul revirimentului. Iureşul ofensiv al celor de la City’Us a fost temperat timp de două minute de eliminarea lui Dobre, venită tot după un al doilea cartonaş galben, dar când s-a restabilit egalitatea numerică, târg-mureşenii au preluat din nou controlul. Gherman (min. 36) şi Javier Burgas (min. 39) au punctat de două ori şi au redus diferenţa de pe tabela de marcaj la un singur gol. În ultimul minut, Csoma a fost aproape de egalare, însă Autobergamo a fost salvată de bară, scorul final fiind de 5-4. În urma acestui rezultat, campioana se menţine pe primul loc al Ligii I, în vreme ce City’Us Târgu Mureş pică până pe locul patru. (C.Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura