Actualitate

Sfânta Maria

Creştinii serbează în 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă cunoscută ca Sfânta Maria Mare şi care este pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din an după postul Paştilor şi cel al Sfinţilor Petru şi Pavel. Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Marie Mare, Sântamaria sau Uspenia, ultimul praznic împărătesc din anul bisericesc, celebrează ziua în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit, iar popular, este ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului, este cea mai mare sărbătoare a verii. Se ţine pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară, dar şi pentru vindecări. Înainte de Sfânta Marie Mare (15 august), se posteşte timp de două săptămâni şi se fac pelerinaje la mănăstirile care poartă hramul Sfânta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Rohia, Bixad ş.a.), unde credincioşii duc daruri, mâncare şi băutură, fac danii pentru călugări şi milostivesc pe săraci, pentru ocrotirea familiei şi a pruncilor.
Obiceiuri de Sfânta Marie Mare
– În ziua de Sf. Maria nu se face joc. Abia a doua zi, feciorii îşi organizează jocul în sat.
– După Sf. Maria Mare se pot face şi nunţi (din 16 august până în 14 noiembrie) şi tot acum, încep târgurile de toamnă.
– Se fac praznice de pomenire pentru cei morţi şi pentru cei vii.
– Ciobanii desfac staulele, stânele încep să coboare la ţarina de lângă sat, după cum e vremea, să nu-i prindă omătul acolo.
Fiecare gospodar îşi alege oile din turmă şi le ia în grija proprie, de unde şi zicala ”La Sfânta Mărie Mare / Coboară oile la vale”. Acum hotarul satului este liber, oile pot paşte pe mirişti, pe locurile cosite.
– Pot să înceapă semănăturile de toamnă.
Cu această ocazie, le doresc tuturor hunedorenilor care poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana, Mioara, Marilena, Marin şi Marian, un sincer şi călduros „LA MULŢI ANI!“ mult noroc şi sănătate.

ing. Iosif Veniamin Blaga,
deputat în Colegiul Uninominal nr. 2 Orăştie

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura