ActualitateFlash

Serviciul Judeţean de Ambulanţă se confruntă cu deficit de personal

Cristina Ghenea

Deşi mii de vieţi le trec anual prin mâini, medicii de la Ambulanţă rămân eroii din umbră. Tot în umbră, însă, rămân şi problemele cu care aceştia se confruntă. Alături de SMURD, echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă sunt cele care fac tot ce le stă în putinţă să asigure intervenţii de urgenţă ori de câte ori o viaţă este în pericol. Unitatea, însă, se confruntă cu un deficit serios de personal.

Medici, ambulanţieri, asistenţi
În prezent, SJA Hunedoara are 25 de medici şi un total de 250 de asistenţi şi ambulanţieri. Echipajele trebuie să facă faţă situaţiei actuale, deşi unitatea ar mai avea nevoie de personal. Posturile, însă, sunt blocate. Potrivit Valeriei Filimon, şefa unităţii judeţene, probleme sunt în Valea Jiului, unde sunt doar trei medici, şi la Orăştie, unde sunt doi. În ambele situaţii ar mai fi nevoie de câte trei angajaţi, însă acest lucru nu va putea fi posibil curând. Deocamdată, au fost scoase la concurs doar două posturi, la nivelul întregului judeţ. Mai mult, Serviciul ar mai avea nevoie şi de alţi circa nouă ambulanţieri şi de şapte asistenţi. Până la deblocarea posturilor, însă, echipajele se zbat să facă faţă cu brio volumului mare de solicitări. De la începutul acestui an, de exemplu, doar în Deva au fost înregistrate în jur de 10.500 de apeluri către Ambulanţă.

Poziţii onorabile într-o competiţie naţională
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte dotările medicale de care dispun, angajaţii SJA se declară mulţumiţi. Cel mai benefic echipament pe care îl au este un manechin medical al cărui preţ se ridică la circa 11.000 de euro, şi pe care au reuşit să-l achiziţioneze în urmă cu patru ani. Nu multe unităţi judeţene din ţară dispun de un asemenea manechin, care – spun medicii – este singurul instrument ce permite efectuarea tuturor exerciţiilor medicale de îngrijire prespitalicească. De curând, două dintre echipajele SJA Hunedoara au participat şi la un concurs naţional al Serviciilor de Ambulanţă, în care au fost reprezentate 17 judeţe din întreaga ţară. Echipajul de tip B2, de la Petroşani (n.r. echipaj medical de urgenţă cu asistent medical) s-a clasat pe locul V, iar echipajul de tip B1, de la Hunedoara (n.r. echipaj medical de urgenţă cu medic), a ocupat locul IX. Concurenţii hunedoreni s-au declarat onoraţi să participe la o astfel de competiţie şi au povestit că probele au fost extrem de dificile, iar jurizarea a fost foarte riguroasă. „Participarea la acest concurs reprezintă o recunoaştere a activităţii, pe care am desfăşurat-o până în acest moment, dar şi un îndemn pentru a continua să desfăşurăm o activitate cât mai aproape de standardele cele mai înalte. Suntem într-o permanenţă luptă cu situaţiile-limită şi aici, aş include, în primul rând, stopul cardiorespirator – caz în care nu prea ai timp să gândeşti, ci trebuie să acţionezi. Totul este contra-cronometru, iar astfel de situaţii întâlnim aproape în fiecare zi“, a precizat medicul Adrian Vîlceanu, de la SJA Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura