Categories: ComunitateFlash

Serviciu de urgenţă pentru cazurile medicale uşoare, deservit de medici de familie, deschis la Deva

Adriana Clej

Începând cu 1 mai, la Deva va intra în funcţiune un Centru de Permanenţă pentru Medicina de Familie. Acest centru a fost înfiinţat deoarece Urgenţa Spitalului din Deva este suprasolicitată, aici rezolvându-se cazurile uşoare.

Centrul de Permanenţă pentru Medicina de Familie va funcţiona pe strada Gheorghe Bariţiu, peste drum de Secţia TBC, de lunea până vinerea, de la ora 15.00 până a doua zi dimineaţa, la ora 8, şi 24 de ore din 24 sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale. Aici se pot prezenta atât adulţi, cât şi copii, fie că sunt sau nu asiguraţi la CNAS.
Centrul de Permanenţă va fi coordonat de medicul Oana Muntean, alături de aceasta mai asigurând serviciile medicale alţi cinci medici de familie (Romelia Petca – Orac, Daniela Bălu, Aurica Tudorache, Cornelia Pitar şi Elena Trocan). Astfel de centre de permanenţă mai există în câteva localităţi din judeţ, dar la Deva nu a fost înfiinţat, deoarece s-a considerat că Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean poate prelua toate cazurile. Dar s-a ajuns la concluzia că Urgenţa spitalului devean este supraaglomerată, aşa că a fost organizat acest Centru de permanenţă deservit de medici de familie.
Noul centru poate prelua fără probleme astfel de cazuri mai uşoare, însă nu se poate interveni la traume sau cazuri foarte complicate de tratat, pentru că nu există dotările necesare. De asemenea, aici pot veni atât asiguraţi cât şi neasiguraţi, însă reţetele şi biletele de trimitere se eliberează în acelaşi regim în care se eliberează la Urgenţă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pe cand medicii de familie raman cu venituri sub asistentele din spital,hai sa rezolvam cateva doctorite cu pile...

  • Nu fi rau. Nu-ti trebuie pile pentru asa ceva.
    Orice medic de familie are dreptul sa se asocieze si sa infiinteze centru de permanenta.
    Este un venit suplimentar, dar si munca in aceeasi masura.

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

17 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

17 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

17 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

19 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

19 ore ago