Actualitate

Septuagenar din Hunedoara, înşelat de „italieni“

03 bani inselatorieOana Mihnea

Un bărbat de 73 de ani, din municipiul Hunedoara, a ajuns la poliţie să depună o reclamaţie după ce a fost victima unei înşelăciuni. De această dată, escrocii au fost nişte aşa-zişi italieni, care l-au minţit că au dat de necaz în Hunedoara.
Victima a fost abordată în plină zi pe o stradă din municipiu de  doi bărbaţi necunoscuţi, care i-au spus că sunt cetăţeni italieni. Aceştia i-au zis că au rămas fără bani după ce au fost furaţi de nişte indivizi. Ca să îşi poată continua drumul, i-au propus hunedoreanului să îi vândă un inel de culoare galbenă, exact ca aurul, în schimbul sumei de 4.000 lei. Bărbatul, de-a dreptul impresionat de povestea tristă a celor doi şi de impasul în care se află, s-a dus la o casă de ajutor reciproc din Hunedoara, de unde a retras 5.000 lei şi i-a dat 4.000 lei unuia dintre „italieni“ pentru inel. Şirul escrocheriei nu s-a oprit aici. Văzând cât este de darnic omul, al doilea „italian“ i-a dat drept cadou încă o brăţară de aceeaşi culoare iar victima încă 500 lei. Toate bune şi frumoase, până septuagenarul a ajuns cu noile achiziţii la o casă de amanet. Acolo i s-a spus că bijuteriile nu sunt din aur şi a constatat că a fost păcălit. De la amanet s-a îndreptat apoi direct către poliţie, pentru a depune o plângere împotriva escrocilor.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune şi continuă cercetările pentru identificarea escrocilor şi recuperarea prejudiciului.

One thought on “Septuagenar din Hunedoara, înşelat de „italieni“

  • io cred ca astea le inventati voi!Nimeni nu mai poate fi asa prost,in 2016.Sau poate ca omul are un mic retard intelectual,asa se mai explica…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura