Categories: Flash

Sentință în dosarul ”Betoniere pentru Irak”

 

Cristina Ghenea

           Magistrații hunedoreni au pronunțat sentința în cazul grupării româno-siriene, formată din 19 inculpați, din dosarul de înșelăciune cu utilaje supranumit ”Betoniere pentru Irak”. Amintim că printre membrii rețelei se numără și interlopul devean Cristian Bogdănel Nițu (foto) implicat, de asemenea, și în alte dosare cu renume, cum este ”Valahia” ori ”Spumă și Bibanu”.

 

De la 3 ani cu suspendare, la 10 ani cu executare

      Potrivit reprezentanților Tribunalului Hunedoara, pedepsele au fost cuprinse între 3 ani de închisoare, cu suspendare, și 10 ani, cu executare. Un singur inculpate din acest dosar, Gheorghe Bogdan Stoica a rămas nepedepsit, acesta fiind achitat de instanță.

    La rândul lor, patru persoane, și anume Cosmin Făt, Iulian Potcoavă, Andrei Toader și Gheorghe Negrea au fost condamnați la 3 ani de închisoare, cu suspendare, în fiecare dintre cazuri fiind dispusă supravegherea pedepsei pe durata unui termen de încercare de șase ani.

   În schimb, deveanul Cristian Bogdănel Nițu, Vasile Dancu, Marius Grigore și Cosmin Grigore au primit câte 5 ani de închisoare cu executare, Dumitru Nicolae, Ovidiu Mirică și Abas F.Sarhan Al Azawi au fost condamnați la 6 ani de închisoare, tot cu executare, iar Constantin Răcean, Adrian Cherciu și Fadhil Ahmad au de executat câte 7 ani de închisoare.

    Un alt cetățean străin, Hayder F.Sarhan, are de stat 7 ani și jumătate în spatele gratiilor, în timp ce Saleh Hassan a primit o condamnare de 9 ani de închisoare. Cele mai grele pedepse, de 10 ani de temniță, au fost dispuse în cazul lui Constantin Grigore și a lui Anas Abd Alwahd.

  Instanța a dispus ca, după executarea pedepsei, toți cetățenii străini să fie expulzați de pe teritoriul României. În plus, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la fiecare dintre inculpați, pentru introducerea profilelor genetice în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare. Fiecare dintre cei implicați în dosar, cu excepția celui achitat, este obligat să plătească câte 5.000 lei, cheltuieli judiciare. Hotărârea Tribunalului Hunedoara poate fi atacată prin apel.

Plăteau boschetarii să devină patroni

Potrivit procurorilor, liderii reţelei erau Constantin Grigore, Constantin Răcean şi Vasile Dancu, ajutaţi de cetăţeanul arab Hassan Saleh. În cursul anului 2009, aceştia au preluat trei societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor şi al transporturilor, fără datorii la stat. Prin intermediul acestor firme, ei achiziţionau în leasing diferite utilaje, care erau mai apoi demontate și vândute pe bucăți în străinătate, în țări precum Siria, Irak sau Libia. Evident, creditele către firmele de leasing nu erau niciodată plătite. Apoi, pentru a nu fi bănuiţi că ei se află în spatele ilegalităţilor, societăţile comerciale erau cesionate unor persoane de pe stradă, boschetari, care în schimbul unor compensaţii financiare acceptau să devină patronii firmelor.

Potrivit anchetatorilor, un alt mod de operare îl reprezenta determinarea administratorilor unor societăţi comerciale, care deţineau în leasing astfel de utilaje sau autovehicule, să colaboreze cu ei pentru a frauda firma de leasing. Prin aceste tertipuri, pe parcursul unui an de zile, bărbaţii au reuşit să producă o pagubă de peste un milion de euro.

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Muncește cu „drag” pentru a achita amenzi de aproape 8 mii de lei

Hațeganul sancționat repetat a crezut că va scăpa fără a da soco­teală, dar planul lui…

10 minute ago

Un accident rutier l-a dat în vileag

Condamnat sau cercetat în mai multe dosare pentru deținere de dro­guri, un tânăr din Deva…

11 minute ago

Agent de pază atacat de un hoț pe care-l mai prinsese la furat

Paznicul a fost amenințat și lovit de către recidivist pentru că n-a fost lăsat să…

11 minute ago

Răchitova: ca la oraș

Magdalena Șerban Modernizare nu înseamnă doar in­vestiții în rețele de apă și canal, dru­muri și…

12 minute ago

Băița, ești pregătită? Ești așteptată la Zilele Comunei

Magdalena Șerban Este cunoscut ca unul dintre pri­marii care nu se plânge și mereu se…

13 minute ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: ROMÂNIA, ÎN GENUNCHI. ENERGIA A DEVENIT LUX!

Magdalena Șerban România a înregistrat cel mai ridicat preț la energie electrică din Uniunea Europeană.…

15 minute ago