Categories: Actualitate

Sentinţă definitivă pentru violatorul din Petrila

Natalia Bumbac

Petrileanul care şi-a abuzat sexual concubina şi pe fiica ei a fost condamnat definitiv. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins ieri apelul faţă de hotărârea dată de Judecătoria Petroşani în iulie 2017, aceasta din urmă rămânând în picioare.
Astfel, pentru faptele sale, Mihail Ludovic va avea de executat şapte ani de închisoare, pedeapsă aplicată de Judecătoria Petroşani. Din această perioadă i s-au scăzut lunile petrecute în arest preventiv. În plus, va avea de achitat despăgubiri morale celor două victime în valoare totală de 10.000 de lei. După ispăşirea pedepsei cu închisoare, Mihail Ludovic nu va avea voie să se apropie de victime la o distanţă mai mică de 50 de metri şi nici să ia legătura cu ele pe nici o cale.
Petrileanul de 44 de ani a fost judecat pentru două infracţiuni de viol după ce şi-a forţat iubita şi pe copila ei, de numai 12 ani, în noaptea de 3 ianuarie 2017, să întreţină relaţii sexuale cu el. Potrivit anchetatorilor, Ludovic Mihail şi-a chemat iubita şi pe minora A. A. G. la el acasă şi s-a pus pe chefuit. După ce a băut bine, i-a venit pofta de o partidă de amor şi a recurs la faptele pentru care a înfundat puşcăria. În urma audierilor celor două victime şi în baza probelor din dosar, anchetatorii au aflat prin ce calvar au trecut, iar legiştii au confirmat că au fost abuzate sexual. Mihail Ludovic a fost arestat preventiv după comiterea faptelor, fiind menţinut în arest preventiv pe perioada judecării dosarului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

7 ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

o zi ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

o zi ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

o zi ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago