Actualitate

Sentinţă definitivă în dosarul braconierilor de comori dacice

Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă în dosarul în care patru deveni au fost judecaţi pentru furtul şi traficarea de comori dacice sustrase din siturile arheologice din Munţii Orăştiei, din vânzarea cărora au obţinut aproximativ patru milioane de euro. Este vorba de Darius Liviu Baci (foto), Mircea Mihăilă, zis „Cap de porc” (foto tricou albastru), Florin Sebastian Zvîncă şi Romică Hîndorean, trimişi în judecată în 2012.

Pedepse mai mici la apel
După judecarea apelului, doi dintre ei au primit pedepse de închisoare cu executare, iar ceilalţi doi au primit condamnări la închisoare cu suspendare. Asta, în condiţiile în care în primă instanţă, la Tribunalul Hunedoara, toţi patru au fost condamnaţi la puşcărie, pedepsele cumulând un total de 25 de ani de detenţie. În final, Darius Liviu Baci a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi fals în declaraţii. Mircea Mihăilă va sta în puşcărie patru ani pentru spălare de bani. Lui Florin Sebastian Zvîncă, instanţa i-a aplicat o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de şase ani, fiind găsit vinovat de spălare de bani. Pentru aceeaşi infracţiune, Romică Hîndorean a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, având termen de încercare de şase ani. În primă instanţă, la Tribunalul Hunedoara, Baci şi Mihăilă au fost condamnaţi la câte şapte ani şi patru luni de închisoare, Zvîncă şi Hîndorean la câte patru ani, respectiv şase ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Curtea de Apel Alba Iulia a mai menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor lui Baci şi Mihăilă, lăsând nesoluţionată acţiunea Ministerului Culturii de recuperare a prejudiciului, acesta urmând să se soluţioneze pe cale separată.
Din datele purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, mandatele emise pe numele lui Mihăilă şi Baci au fost puse în executare, aceştia fiind duşi la penitenciar din 9 decembrie, data la care s-a dat sentinţa definitivă.

Viaţă de lux pe bunuri de patrimoniu
Potrivit anchetatorilor, braconierii au acţionat în perioada 1998-2009. Mihăilă, Baci, Zvîncă şi Hîndorean au fost judecaţi pentru furtul şi valorificarea mai multor obiecte de patrimoniu, în special, din zona Cetăţilor Dacice. Cei patru bărbaţi au sustras, în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia – punctul Şesu Căprăreţei – un tezaur alcătuit din 3.600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander, adică circa 30 de kilograme de aur, în valoare de 3.794.550 euro, o parte dintre aceste bunuri de patrimoniu fiind recuperată. În vara anului 2000, au furat din punctul arheologic de la Dâncu Mare, un tezaur alcătuit din 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă. Mai apoi, în perioada 2002-2003 au furat obiecte în valoare de 100.000 de euro, constând într-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur. Acestea fuseseră sustrase din situl Cetăţii Dacice de la Căpâlna, judeţul Alba şi au fost recuperate şi depuse în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia. Din banii obţinuţi pe bunurile de patrimoniu, braconierii au achiziţionat terenuri intravilane în Deva, vile, apartamente, autoturisme de lux, acţiuni bancare, o spălătorie auto şi alte bunuri. Banii au mai fost cheltuiţi pe vacanţe în destinaţii exotice prin Europa de Vest, Tunisia şi Japonia, arătau procurorii la trimiterea dosarului în judecată.

9 comentarii la „Sentinţă definitivă în dosarul braconierilor de comori dacice

  • La puscarie cu voi hotilor. V-ati ris de mine cind am fost la pirnaie acum ma rid eu de voi. Bulangiilor. Ha ha ha ha ha

  • „Te razi” Pera? Sifon analfabet ce esti!

  • Analfabet esti tu si mata Lute. Sa-ti dau la m..e. Bulangiule

  • Esti mai zdreanta decat zdreanta aia de nevasta-ta, Petronela *** de Fier. Iti mai aduci aminte cand ti-am pus pozele cu ea si cu prietenul ei in geam la masina? Iti dai seama ce il sugea pe ala cat ai fost tu la puscarie?

  • Darius e la pirnaie. Il f..e Decebal in c.r ca i-a furat comoara. Ha ha ha

  • La puscarie cu acesti hoti . Niste interlopi de cacao. Bulangiii

  • Pera a fost sifonul nr. 1 in acest dosar. Are declaratie cu identitate protejata.

  • mare lucru ca au gasit aur bravo lor , ca nu luat de la un copil painea dela gura , cica a statului e aurul , statul sa suga ****

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura