Categories: Actualitate

Sentinţă cu repetiţie pentru ciobanii criminali din Hondol

Ciobanii din Hondol care l-au ucis pe un coleg de-al lor au fost condamnaţi din nou. Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul lui Mircea Sfetcu şi Eugen Cercea, judecaţi pentru omor. Trebuie spus că tribunalul a judecat o dată acest caz, iar sentinţa a fost atacată cu apel atât de inculpaţi cât şi de procurori. La judecarea apelului, Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat integral hotărârea primei instanţe, trimiţând spre rejudecare dosarul.
După rejudecare, tribunalul le-a dat aceleaşi pedepse celor doi ciobani acuzaţi de omor ca şi în prima sentinţă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, cei doi bărbaţi au fost condamnaţi la câte opt ani de închisoare cu executare. Sfetcu şi Cercea au mai fost obligaţi de instanţă la plata de daune morale în valoare de 80.000 de lei către partea civilă, Maria Stoican. Hotărârea tribunalului nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.
Reamintim că Sfetcu şi Cercea sunt acuzaţi de oamenii legii că l-ar fi omorât în bătaie pe un camarad de-al lor, un bărbat în vârstă de 54 de ani. Crima s-a petrecut în noaptea de 12 spre 13 martie, la o stână din Hondol. Cei doi ciobani au fost găsiţi în zona stânei, fără a avea intenţia de a se sustrage de la răspunderea în faţa legii. Bărbaţii au fost arestaţi preventiv, fiind menţinuţi după gratii pe parcursul judecării dosarului. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

3 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago