Senatorul Vochiţoiu şi-a fãcut bilanţul pe anul 2015

  Maximilian Gânju

“Este loc şi de mai bine, avem însă şi realizări care au plecat din Valea Jiului. De ele va beneficia o ţară întreagă şi un exemplu este legea privind reducerea TVA la apa potabilă”.

Senatorul UNPR din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu (foto), şi-a făcut bilanţul activităţii pe care a avut-o în Parlamentul României în anul 2015. Parlamentarul spune că este mulţumit că mai multe iniţiative au devenit legi, şi chiar dacă au plecat de la situaţia economico-socială din Valea Jiului, realitatea a arătat că era nevoie de aceste proiecte la nivel de ţară. Un exemplu arătat de Vochiţoiu este legat de reducerea TVA la apa potabilă, iniţiativă legislativă care se va aplica de luna viitoare. Populaţia României va plăti pentru serviciile de alimentare cu apă un preţ mai mic cu 15 procente. Tot legat de serviciile de utilităţi, parlamentarul a iniţiat şi un proiect de lege prin care consumatorii care-şi achită facturile la acest serviciu să nu mai poată fi debranşaţi din cauza celor care sunt rău platnici. „Acest proiect, care prevede ca oamenilor de bună credinţă, care plătesc, să nu li se mai poată tăia apa. Colegii deputaţi au fost prinşi cu altele, dar avem promisiuni că în prima şedinţă de anul viitor a legislativului, va trece şi această lege”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu. Alte iniţiative ale parlamentarului au venit în sprijinul pensionarilor din minerit şi siderurgie, celor care au muncit în condiţii grele.
Senatorul din Valea Jiului a întocmit un proiect de lege care prevede ca pe o perioadă de patru ani, în România, să fie construite 176 de creşe. Proiectul deja a primit semnăturile a circa 100 de parlamentari şi ar urma să rezolve o problemă majoră pentru mii de familii. „Aici avem un mare deficit şi nu toţi românii îşi permit să angajeze bone, nu toate familiile din România au bani pentru a angaja pe cineva care să stea cu copilul. Ca preşedinte al Departamentului Social din UNPR am iniţiat acest program şi colegii mei l-au susţinut fără rezerve. Este susţinut de cel puţin 100 de parlamentari, de la toate partidele, care au semnat pentru el. La nivelul judeţului Hunedoara, în următorii patru ani ar urma să se construiască 22 de creşe, cât ar fi necesar în acest moment. La nivel naţional s-ar construi 172 de creşe”, a mai declarat parlamentarul UNPR. Estimările arată că pentru acest program ar fi nevoie de 176 de milioane de lei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • TAIEREA PENSIILOR MILITARE CU 30%

    .Toti beneficiaarii ai pensiilor de serviciu in cazul carora baza de calcul folosita, considera toate veniturile persoanelor in cauza, si nu doar pe cele salariale! Asa era si Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat in original, dar care tocmai a fost TAIATA la art.40 prin O.U.G. nr. 57/2015.

    „Art. 29 asa cum este TAIEAT(1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28"
    .Spre deosebire de toti ceilalti beneficiari ai pensiilor de serviciu , in cazul carora cuantumul pensiei de serviciu se determina in procente de 80% din baza de calcul! Tot 80% era prevazut si pt. militari in Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, lege care insa tocmai a fost TAIEAT cu 15% de O.U.G. nr. 57/2015."
    Art. 30 asa cum este TAIEATA - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”
    La ceilalti beneficiari in cazul carora pensia stabilită, recalculată și actualizată poate depasi 85%, limita de plafonare fiind de 100%. Tot limita de 100% era prevazut si pentrut. militari in Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, lege care insa tocmai a TAIEAT cu 15% prin O.U.G. nr. 57/2015.
    Militari activi si in rezerva din judetul Hunedoara

  • Un tip activ dar si parsiv , care stie sa-si castige adepti prin temele abordate, dar care nu isi poate trece in cont actiuni cu castiguri reale si echitabile pentru cetateni, oricare ar fi ei, nu doar mineri. Apropo,s, nu ne-a spus cum a votat legile prin care si-au dau lor insisi, parlamentari, drepturi nesimtite, nici cum a votat in cazurile colegilor penali.

  • PRIMUL PRAXIS
    Va rugam sa initiate immpreuna cu alti parlamentari o INITIATIVA legislativa pentru stoparea exodului medicilor: Primul prax De ce sa nu avem un program de sprijinire a medicilor care vor sa isi deschida un cabinet (praxis), de ce sa emigreze, dar pe noi cei care suntem deja in pragul pensiei cine ne va ingriji? Hai sa analiizam care ar fi avantajele, s-ar putea deschide mai multe cabinete . Banii acordati medicilor s-ar multiplica, asta pentru ca fiecare cabinet ar avea pe langa practician si personal auxiliar .Un program «PRIMUL PRAXIS» aduce beneficii medicilor, pacientilor si statului. Cum? Simplu, ar emigra mult mai putini medici, ar fi mai multe loocuri de munca pentru medici, asistente, personal auxiliar, pacientii ar fi mai multumiti, statul ar castiga din impozitarea salariilor si a profitului Conform datelor oficiale, in ultimii ani, din Romania au plecat sa lucreze peste hotare peste 36.000 de medici.Doar in cursul anului trecut, 2.450 de medici au solicitat Colegiului Medicilor din Romania certificate de conformitate. Cei mai multi dintre ei sunt medici de familie, respectiv 424.

  • hary, de ultimul tau Craciun petrecut in libertate iti urez sa manci sarmale. de la anu vei manca carnati cu oua ba baiatule. plus maioneza...fleosc!

Recent Posts

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

5 minute ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

21 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

21 de ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

21 de ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago