Politica si administratie

Senatorul Viorel Sălan: Primarii nu pot fi consideraţi prezumtivi infractori

Adriana Năstase

Dificultăţile din activitatea primarilor sunt create şi de neconcordanţe în legislaţia ce priveşte administraţia publică. Aceste neconcordanţe au devenit un impediment major în încercarea de a construi un parteneriat instituţional corect, transparent, sănătos şi eficient între administraţii. Problema a fost trecută şi în agenda recentei Adunări Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, care a avut loc la Bucureşti.
“La toate întâlnirile pe care le-am avut cu primarii din judeţ, relaţia dintre instituţiile de control şi instituţiile controlate a fost mereu un subiect de discuţii intense. Este un fapt deja constatat că prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează întotdeauna ca o realitate în Justiţia din România de azi. Acest lucru a ajuns să afecteze direct libertatea de a lua iniţiative şi să blocheze dezvoltarea socială şi mecanismele economice la nivelul comunităţilor locale. Este una dintre problemele cele mai dificile ce stau în acest moment în faţa administraţiilor locale şi un obstacol important în calea progresului comunităţilor”, ne-a declarat Viorel Sălan (foto), senator PSD.
Acesta este şi motivul pentru care o schimbare a apărut ca imperativ necesară: clarificarea competenţelor pe care le au instituţiile de control în ceea ce priveşte desfăşurarea anchetelor. Sunt încă prea frecvente situaţiile în care anchetele au ca obiect principal oportunitatea luării unei decizii, în loc să se ocupe strict de respectarea legii. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României privind conflictul DNA-Guvern referitor la adoptarea OUG nr. 13 a stabilit o delimitare clară între legalitate şi oportunitate. Şi această delimitare este aplicabilă şi administraţiilor locale, unde primarii lucrează mereu sub presiunea unei prezumtive anchete.
“Urmează ca în perioada următoare, în Parlament, să identificăm ce legi trebuie modificate, pentru ca responsabilitatea primarului să fie în mod clar respectarea legii şi să nu poată fi controlat asupra oportunităţii unei decizii. Nu de puţine ori, principalul obstacol în dezvoltarea unei localităţi a fost spaima primarilor că vor fi traşi la răspundere pe baza modului în care anumite articole de lege sunt interpretate de către echipele de control. Dubiile trebuie neapărat înlăturate. Doar în acest fel, liderii comunităţilor locale îşi vor asuma fără teamă mai multe iniţiative, vor realiza mai multe proiecte în folosul cetăţenilor”, a subliniat Viorel Sălan, senator PSD de Hunedoara.

One thought on “Senatorul Viorel Sălan: Primarii nu pot fi consideraţi prezumtivi infractori

  • În momentul când ai semnat ca Primar ai luat o decizie ,de aceea trebuie să citești ce semnezi pentru a nu deveni infractor legitimat de stat .

    Sfântul Dreptății-

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura