Senatorul Nicula: Motiunea de cenzurã

Sorina Popa

Pesediştii par să fi luat avânt în declaraţii, susţinând sus şi tare că vor ajunge la guvernare mai repede decât crede lumea şi că viitorul premier al României va fi liderul lor, Victor Ponta.
 

Vor să guverneze singuri
Astfel, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat, ieri, că „PSD este dispus să îşi asume guvernarea până la alegerile anticipate, dacă va intra singur la guvernare, fără PNL, dar cu susţinerea liberalilor“, el precizând că îl va propune pe Victor Ponta pentru funcţia de premier. “Mi se pare normal ca un partid ca PSD să îşi asume responsabilităţi. Noi preferăm să intrăm la guvernare după alegeri, în mod evident, pentru că nu avem majoritate în Parlament. Dar, dat fiind faptul că nu credem că acest Guvern Boc, cu PDL, cu independenţi, este capabil să organizeze nişte alegeri, sau să guverneze ţara chiar pe o perioadă scurtă de timp, noi suntem dispuşi să ne asumăm guvernarea, cu PSD singur la conducere şi cu prim-ministru de la PSD“, a declarat Negoiţă.

 „Să vorbim după moţiune”
Senatorul PSD Cosmin Nicula (foto) a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că e prea devreme să se discute despre un nou guvern. Nicula este de părere că moţiunea de cenzură pe care PSD o va introduce la toamnă are şanse de câştig, astfel ca Executivul condus de Emil Boc să plece de la guvernare.
„Este prea devreme să vorbim de alegeri anticipate. Pe de altă parte, funcţia de premier trebuie să fie discutată în Biroul Permanent Naţional al PSD, să vedem ce propuneri sunt. Şi, oricum, după moţiune, dacă ea va trece şi cred că avem şanse să treacă, iar guvernul actual va pleca, doar atunci putem vorbi de formarea unui nou executiv. Cred că aşa este cel mai bine. Să mergem pas cu pas, până la îndeplinirea obiectivelor noastre politice şi să nu ne aventurăm în declaraţii fără acoperire”, a afirmat senatorul PSD Cosmin Nicula.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Alegeri Anticipate acum , cand mai sunt doi ani plini ?
    Hai sa fim seriosi.
    Ca doar nusunteti voi , parlamentarii< chiar atat de "vatamati" de Bocsescu incat sa renuntati tocmai acum la dulceata de trai pe care ati castigat-o cu atata "sudoare" si sa lasati , poate , altora locul abia incalzit .
    Lasati dle senator ca populatia mai rezista ea inca doi ani si poate ca circul cu motiunile si uite remanierea , s-ar putea sa "prinda " la fraierii de alegatori!

  • Te-ai prostit la cap rau de tot. Asta mai lipsea, fara bani dar cu anticipate. Prostul daca nu e fudul nu e prost destul. Ti se potriveste.

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

Urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice prognozate pentru luni, 22 iunie 2026, în județul Hunedoara au…

2 ore ago

Agricultura de gospodărie în zone de deal: cum îți adaptezi grădina la teren și vreme pentru recolte bogate

Grădinăritul pe un teren în pantă este un proiect ambițios care îți pune la încercare…

2 ore ago

Opt adolescenţi, cercetaţi pentru distrugere după un incident petrecut la ştrandul Deva

Opt adolescenţi din Deva, cu vârstele cuprinse între 14 şi 16 ani, sunt cercetaţi de…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Liderul” care turna pe la doi ș-un sfert, pe la toți tablagiii care-i pu­teau garanta…

19 ore ago

Bulina albă

Channela-Alessia Miloș, elevă din comuna Sântămăria-Orlea Pentru că a fost desemnată și premiată drept „Cel…

19 ore ago