MESAGERUL HUNEDOREAN l-a întrebat
pe senatorul PNL de Hunedoara, Vasilică Potecă (foto), dacă este de acord cu stoparea migraţiei parlamentarilor?
„Din punct de vedere politic, sunt de acord. Este clar că, dacă un parlamentar este ales pe listele unui partid politic şi apoi se duce la altă formaţiune politică, votul este denaturat. Nu este în regulă. O astfel de iniţiativă ar fi productivă, dar nu ştiu dacă ea va fi declarată constituţională. Adică dacă te duci la alt partid, pierzi mandatul de parlamentar. Nu ştiu cum va putea fi făcută legal asta. Dar, sunt de acord, nu am asemenea gânduri, să trec în altă barcă politică”, a declarat senatorul PNL de Hunedoara, Vasilică Potecă.
Se ştie că, în afară de parlamentari, toţi ceilalţi politicieni îşi pierd mandatele dacă trec de la un partid la altul. În cazul deputaţilor şi a senatorilor nu s-a putut face nimic până în prezent. (S. Popa)
Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…