ActualitateFlash

Senatorul Haralambie Vochiţoiu lămureşte lucrurile. Softul pentru recalcularea pensiilor vine în 2 luni

02-vochitoiuSorina Popa

Ieri, senatorul PMP Haralambie Vochiţoiu a declarat că a discutat cu ministrul Muncii în legătură cu softul necesar pentru recalcularea pensiilor.    

„Ministrul Muncii m-a asigurat că în maximum 60 de zile softul pentru calcularea pensiilor va fi funcţional. Nu-mi permit să amăgesc pensionarii cu o lege care există doar pe hârtie. M-am întâlnit cu ministrul Dragoş Pîslaru, iar finalul discuţiei este clar: în cel mult 60 de zile, pe un grafic stabilit, şi când vorbesc de grafic, vorbesc de punerea pe hârtie a unor paşi care trebuie urmaţi, acel soft care împiedică aplicarea legii va deveni funcţional. Ne-am dat reciproc tot concursul, iar eu am promis în faţa ministrului că voi sprijini întregul demers şi că la finalul celor 60 de zile pensiile oamenilor să poată fi recalculate”, a afirmat senatorul Vochiţoiu.
În ultima perioadă s-a tot vorbit de faptul că, deşi pensiile a peste 7.000 de hunedoreni ar fi trebuit recalculate, nu există softul necesar pentru această acţiune. Liderul interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, l-a acuzat pentru asta pe directorul social-democrat al Casei Judeţene de Pensii, Ilie Toma. Numai că acesta din urmă a declarat că nu are softul pentru recalculare, soft care trebuie trimis de către cei de la Casa Naţională de Pensii. În prezent, un control se desfăşoară la Casa Judeţeană de Pensii tocmai pe acest subiect.

2 comentarii la „Senatorul Haralambie Vochiţoiu lămureşte lucrurile. Softul pentru recalcularea pensiilor vine în 2 luni

  • Acest individ este tipul omului fara caracter care urmareşte numai scopul lui personal dragostea lui de partid este acolo unde cîştigă mai mult.Ne-a facut de rîs Judeţul

  • Cum naiba isi poate da asta concursul si poate sprijini procesul de recalculare??? Se angajeaza la casa de pensii??? Delirium tremens !!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura