Categories: ActualitateFlash

Senatorul Cristian Resmeriţă este nemulţumit de persoana numită administrator special la CEH

Adriana Năstase

Senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriţă (foto), îi acuză pe liberalii hunedoreni că l-au numit în funcţia de administrator special al Complexului Energetic Hunedoara pe Cristian Roşu, un om fără experienţă, care în toată viaţa lui a lucrat doar ca electrician.

De la ciuma roşie, la febra galbenă
După ce a cerut demisia directorului de la ADI Deşeuri, senatorul social-democrat şi-a îndreptat acum criticile spre numirea administratorului special de la CEH. Senatorul PSD merge mai departe şi susţine că, dacă PSD a primit apelativul de ”ciuma roşie”, PNL poate fi numit ”febra galbenă” (n.r.-boală virală transmisă prin înţepătura de ţânţar).
”De când febra galbenă conduce ţara, au luat nişte măsuri de senzaţie. De exemplu, prima măsură pe care au luat-o, au numit un electrician administrator special la Complexul Energetic Hunedoara. Ca să pui un om administrator special la Complexul Energetic Hunedoara, cel mai mare angajator din judeţul Hunedoara, acesta fiind, atenţie, în viaţa sa cel mult electrician, mi se pare deja o chestiune de febra galbenă, foarte şmecheră, tupeu mare”, a declarat senatorul Cristian Resmeriţă.

Fără experienţă şi viziune
Parlamentarul spune că nu are nimic cu meseria de electrician, dar că trebuia numit în funcţia de administrator special al CEH o persoană cu experienţă şi viziune. ”Nu am treabă cu electricienii, am un consilier al meu la partid, la Lupeni. El este electrician bun, foarte bun, nu a dorit niciodată să fie administrator special la CEH, pentru că el ştie că este electrician. Dacă febra galbenă a ajuns să numească un electrician, administratorul special trebuie să vină cu viziuni”, a adăugat senatorul Cristian Resmeriţă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

2 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

2 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

2 zile ago