FlashPolitica si administratie

Senatoarea PNL Carmen Hărău nu mai candidează pentru Parlament!

 

Senatoarea PNL de Hunedoara Carmen Hărău (foto) a anunțat că nu va mai candida pentru un post de parlamentar la alegerile următoare. Ea a făcut public acest lucru, postând anunțul pe pagina sa de pe Facebook. Redăm integral textul postat de senatoarea liberală, în care își motivează această hotărâre și arată cum iși va continua ea viața politică.

“NU MAI CANDIDEZ!
Dragi prieteni, acum câteva minute, în debutul ședinței Biroului Permanent Județean al organizației PNL Hunedoara, mi-am anunțat colegii că nu mă voi înscrie în competiția internă, pentru a candida la un nou mandat de parlamentar.
Hotărârea este mai veche. În fapt, am luat-o încă din prima zi a mandatului de senator, iar acum doi ani l-am informat și pe președintele organizației, deputatul Lucian Heiuș, în legătură cu intenția mea.
În 2012, nu mi-am propus să rămân în Parlament mai mult de un mandat, iar faptul că am prelungit timpul alocat acestei activități cu încă un mandat și nu am respectat planificarea se abate de la felul meu de a fi.
Al treilea mandat ar fi fost mult prea mult, din foarte multe motive. Nici președintelui SUA, cel mai puternic om din lume, nu-i sunt îngăduite mai mult de două mandate! Pe de altă parte, rezultatul foarte slab de la ultimul scrutin a făcut din retragerea mea o chestiune de onoare, o atitudine principială, indiferent care mi-ar fi fost intenția privind o viitoare candidatură.
Nu am candidat personal la alegerile locale, nu am participat la elaborarea strategiei de comunicare și de campanie electorală , la niciun nivel, nu dețin nicio funcție de conducere în PNL, dar sunt senatoare de Hunedoara: prin urmare, sunt solidară cu deputatul Heiuș.
Sunt mândră de urmele bune pe care le-am lăsat în Hunedoara și în legislația României! După ce-mi va expira mandatul, voi publica un raport amănunțit despre ceea ce am reușit să fac în acești ani.

Sunt onorată de aprecierea, respectul și susținerea pe care mi-o acordă conducerea PNL, dar a le folosi acum, pentru o nouă candidatură, înseamnă să abuzez de ele. O confruntare internă, care ar fi doar un război al orgoliilor, ar fi nocivă pentru partid. De aceea, eu nu voi participa la așa ceva și contez pe înțelepciunea tuturor colegilor.Peste două luni avem alegeri parlamentare! Unitatea liberală este acum mai importantă ca niciodată!
Nu-mi iau rămas bun de la voi, oameni buni! Mai am de lucru două luni în Parlament, iar în PNL mai am de muncit atâta vreme cât va îngădui Dumnezeu. Mai avem lucruri de făcut împreună.
#UrmeBunePeLume”

 

One thought on “Senatoarea PNL Carmen Hărău nu mai candidează pentru Parlament!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura