Editorial

Semne… rele anul are

Stau cu Toto, iubitul şi răsfăţatul nostru yorkshire terrier, în braţe, şi mă gândesc la ce aş putea să scriu în acest prim editorial al anului de graţie 2012. Urmăresc ştirile de la televizor, poate, poate, dau de vreun subiect de care să mă agăţ. Vezi să nu. Toate canalele transmit cam aceleaşi grozăvenii înregistrate pe  faimoasele noastre plaiuri mioritice (nu ştiu de ce mă tot lipesc de această expresie?) în primele zile ale anului în care taman am păşit. Într-o comună din sudul ţării, parcă de prin Ialomiţa, s-au luat la bumbăceală două clanuri de interlopi, ziceau cei de pe ecrane. Dar caftangiii susţineau că sunt oameni cinstiţi, care au muncit din greu pe afară (?!), ca să-şi facă o viaţă mai bună acasă. Oricum, beligeranţii  cu pricina s-au folosit de bâte (de baseball, fireşte), săbii, topoare şi pistoale cu gloanţe adevărate, nu din cauciuc. Urmarea? Unul a mierlit-o, împuşcat în cap, iar alţi vreo patru au ajuns pe paturile spitalului. Staţi, că asta-i doar prima ştire dată pe toate canalele televiziunilor naţionale. Au urmat, mintenaş, altele, tot din aceeaşi categorie. Un poliţist dintr-o comună argeşeană a descărcat câţiva plumbi în pieptul unui rival în dragoste, apoi şi-a tras şi el un glonţ în cap. Nu trec trei minute şi aflăm, tot de la televizor, fireşte, altă grozăvenie. Un bărbat de prin Timiş şi-a omorât copilul în vârstă de şapte ani şi socrii, apoi s-a spânzurat în faţa casei. Mai vreţi şi altele? Mai vreţi? Vă mai spun una! Un băietan de 11 ani a fost găsit mort în gara din Rodna Veche. Era dezbrăcat până la brâu şi avea numeroase semne de agresiune pe trup. Ar mai fi şi alte asemenea informaţii cu care televiziunile ne-au  gratulat în a doua zi din 2012, însă mă opresc aici. Nu de alta, dar să nu vă faceţi o părere greşită, să credeţi cumva că am ales în mod special doar lucrurile rele înregistrate în acest început de nou an, pentru a vă induce o stare de depresie. Departe de mine acest gând, deoarece – musai să arăt aici! – prin structura mea, sunt un optimist. Adică, şi atunci când treburile merg rău, eu spun că încă-i bine, deoarece ar putea merge şi mai rău.
Aşa stând lucrurile, am tot butonat telecomanda televizorului, am tot căutat pe site-urile agenţiilor de ştiri, poate găsesc vreo informaţie care să-mi dea speranţe că în acest an va fi ceva mai bine pentru noi, trăitorii din Ţara Românească. Dar, cu toate insistenţele mele, n-am găsit nimic menit a mă face să închei aceste rânduri într-o notă cât de cât optimistă. Dimpotrivă, din toate comentariile şi informaţiile publicate, reieşea că nici în acest an 2012 nu vom scăpa de problemele generate de criza economică. Deci, oameni buni, staţi liniştiţi, dacă nu crăpăm, vom duce-o rău.
P.S. Iată, totuşi, o veste bună, care se referă chiar la judeţul nostru. Potrivit precizărilor făcute de poliţiştii hunedoreni, la finalul anului trecut şi în primele trei zile ale acestui an, la noi, a fost linişte şi pace. Nu s-a întâmplat nici o fărădelege, nici un furtişag, nici măcar olecuţă de bătaie. Doar vreo două-trei persoane au fost prinse la volan, cu damf de alcool. Nu prea mult, dar suficient ca să intre la penal, conform noii legislaţii rutiere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura