Curse pentru profesionişti, amatori şi iubitori de mişcare
După ce în 2015 şi 2016 s-a numit Crosul Devei, tradiţionala întrecere destinată atât alergătorilor profesionişti cât şi celor amatori va deveni din acest an Semimaratonul Devei, având în plus faţă de precedentele ediţii o cursă de semimaraton pe o distanţă de 21 de kilometri. Pe lângă această cursă, întrecerea va avea alte trei trasee: Traseul Turistic, pe o lungime de şapte kilometri şi care este destinat alergătorilor experimentaţi; Traseul Amatorilor, pe o lungime de 3,8 kilometri, destinat alergătorilor amatori, şi Traseul Familiilor, pe o lungime de 800 de metri, destinat tuturor doritorilor de mişcare, inclusiv copiilor.
Premii consistente
Până ieri, când a fost ultima zi a înscrierilor online, în jur de 100 de participanţi îşi confirmaseră prezenţa, dintre care 50 la cursa de semimaraton. Organizatorii apreciază însă că numărul concurenţilor va fi mult mai mare, înscrierile putându-se face până sâmbătă, ora 12.00, în zona special amenajată din faţa Primăriei Deva. „Ne aşteptăm ca această ediţie să se desfăşoare într-un cadru cât mai bine organizat. Avem un plus faţă de anii precedenţi şi dorim să transmitem un mesaj pentru încurajararea practicării sportului în Deva. Ne dorim să avem concurenţi cât mai cunoscuţi la nivel naţional care să ducă faima acestei competiţii cât mai departe”, a spus Velu Căluşer, directorul acestui eveniment. Organizatorii vor oferi premii constând atât în diplome şi medalii cât şi în bani. Astfel, locurile 1 la femei şi bărbaţi, atât în Traseul Turistic cât şi în Semimaratonul Devei vor primi câte 700 de lei, locurile 2 vor fi premiate cu câte 500 de lei iar locurile 3 cu câte 300 de lei. De asemenea, va avea loc şi o tombolă, marele premiu constând într-o bicicletă marca Devron. (Ovidiu Mănăstire)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…