Actualitate

Şeful Postului de Poliţie Crişcior, filmat în timp ce conducea băut

Maximilian Gânju
Natalia Bumbac

O filmare care îl are în prim-plan pe şeful Poliţiei Crişcior, apărută în spaţiul public, îl arată pe poliţist conducându-şi autoturismul, deşi pare că este într-o avansată stare de ebrietate. Filmarea este realizată de o femeie aflată pe locul din dreapta, tânăra urmărind să-l facă pe poliţist să recunoască faptul că se află la colan băut.  ”Ştii că m-ai bătut. Ţine (n.r. volanul) drept, că mor cu tine în maşină! (…) Da. Am numai vânătăi pe tot corpul. (…) Să conduci mai poţi? (…) Beat îmi spui că mă iubeşti ?”, este doar o parte din dialogul purtat de partenera din dreapta a poliţistului.
Imaginile au fost postate pe Facebook de pe un cont care a fost închis la scurt timp, susţin cei de la ”Observatorul Naţional”, publicaţie care a intrat în posesia filmului. Poliţistul suspectat că a condus băut, Adrian Ancheş (foto), a mai fost cercetat disciplinar în trecut, iar acum este vizat de o nouă anchetă. Bărbatul este şeful secţiei de Poliţie din comuna Crişcior.
”Faţă de poliţist, au fost dispuse măsuri administrative preventive. De asemenea, în urma faptului că în mediul online au apărut elemente noi, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie a dispus efectuarea unei noi verificări disciplinare cu privire la aceste aspecte nou semnalate”, spun cei din IPJ Hunedoara. Şi IGPR s-a autosesizat în acest caz şi a cerut lămurirea situaţiei. Poliţistul nu a vrut să facă nici un comentariu, să explice dacă se afla pe un drum public în momentul filmării şi dacă era băut, aşa cum se pare din filmare.
Pe lângă imaginile menţionate mai sus, în spaţiul public au apărut şi fotografii în care poliţistul este în „costumul lui Adam”. Ca un adevărat star porno, Adrian Ancheş s-a lăsat imortalizat în mai multe ipostaze „sexy”. Toate aceste imagini indecente au ajuns la IPJ Hunedoara cu şase luni în urmă, expeditorul fiind, conform unor surse, o fostă iubită a poliţistului. Acum, fotografiile în care Adrian Ancheş a fost surprins în pielea goală, făcând diferite gesturi indecente, au fost publicate pe un cont de Facebook, de unde au fost preluate de presa locală. Acel cont a dispărut la scurt timp .

One thought on “Şeful Postului de Poliţie Crişcior, filmat în timp ce conducea băut

  • Pacat de el. E un baiat de nota 10. Intr-adevar cu aceste poze si filmari nu face cinste Politiei, dar sunt multi sefi care au facut lucruri mult mai urite si le-au musamalizat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura