Şeful Secţiei Ilia a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, maiorul Constantin Petrescu, este cercetat de DNA Bucureşti, fiind acuzat de abuz în serviciu şi fapte de corupţie.
Cercetarea acestuia a început în ianuarie anul curent. Potrivit inspectorului şef al ISU Hunedoara, maiorul Viorel Demean, ofiţerul cercetat se află, în prezent, în concediu de odihnă, dar el nu şi-a pierdut postul, deşi este anchetat. Se pare că totul a pornit de la nişte reclamaţii făcute împotriva maiorului Petrescu, privind fapte de corupţie. „DNA Bucureşti ne-a informat despre ancheta care se află în derulare. Sunt audiaţi până acum 100 de martori, din cadrul personalului ISU de la Ilia şi Dobra. Dacă el va fi trimis în judecată, Petrescu va fi pus la dispoziţia ISU. Până atunci, el va ocupa postul de şef al Secţiei de la Ilia”, a declarat maiorul Viorel Demean, şeful ISU Hunedoara. (S. Popa)
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…