Categories: ActualitateFlash

Şeful pensionarilor din Petroşani, verificat de DNA

Maximilian Gânju

Mai mulţi procurori din cadrul Departamentului Naţional Anticorupţie, însoţiţi de poliţişti, au descins, ieri, la sediul Asociaţiei Pensionarilor din Petroşani. Anchetatorii instrumentează o plângere ajunsă la ei şi care-l priveşte pe Iuliu Pavel , preşedintele asociaţiei.

S-au sigilat birouri
Scopul a fost acela de a verifica documentele instituţiei şi sigilarea unor birouri în care se găsesc acte ce ar putea constitui probe în anchetă. Acţiunea a venit ca urmare a unei plângeri făcute către procurorii anticorupţie şi în care preşedintele Asociaţiei Pensionarilor, Iuliu Pavel, este acuzat de mai multe ilegalităţi, pe care le-ar fi comis abuzând de funcţie. Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat că ancheta este derulată de procurorii DNA iar poliţiştii au fost solicitaţi să asigure sprijin anchetatorilor. Se pare că sunt şi poliţişti implicaţi în dosarul respectiv. Contactat telefonic, preşedintele pensionarilor a confirmat prezenţa procurorilor DNA în sediul instituţiei pe care o conduce. „A fost o reclamaţie scrisă şi mi s-au cerut documente la verificat, dar nu s-a făcut o percheziţie. Nu m-au învinuit de nimic, cu ce să mă învinuiască?”, a declarat Iuliu Pavel.

Tranzacţionarea unui teren – cheia anchetei
De cealaltă parte, reprezentanţii DNA au refuzat să facă orice comentariu vizavi de anchetă, dat fiind faptul că ea este abia la început. Se pare că lui Iuliu Pavel i s-ar imputa vânzarea unui teren al asociaţiei sub preţul pieţei. Parcela, situată pe DN 66, într-o zonă foarte bună, ar fi fost vândută direct unui afacerist turc, contra sumei de 30.000 de lei, fără organizarea unei licitaţii, iar în realitate, pe piaţa liberă, terenul ar fi costat circa 90.000 de lei.
În plângerea făcută împotriva lui Iuliu Pavel şi însoţită şi de un dosar voluminos cu documente care să susţină afirmaţiile, i se mai impută acordarea de credite neperformante din fondurile asociaţiei sau condiţionarea celor care se împrumutau de achiziţionarea unor bunuri de la o firmă privată, care nu are legătură cu Asociaţia Pensionarilor. Pe numele lui Iuliu Pavel, au fost mai multe plângeri depuse de către foşti membri ai asociaţiei, care-l acuzau de fraudarea instituţiei, unele fiind încă în lucru la procurori sau judecători, iar altele fiind soluţionate cu NUP.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago